Turnul, Simon Toyne

In sfarsit am pus si eu mana pe al treilea volum din trilogia Sanctus, la aproape un an dupa ce am devorat primele doua volume.

Primele doua volume Sanctus si Cheia m-au tinut cu sufletul la gura, desi au fost pe ici, pe colo anumite chestii care mie nu prea mi-au placut. Insa, am fost hotarata sa citesc si al treilea volum, macar ca sa-mi fac o parere de ansamble.

Asadar, Cheia se termina la fel de "in coada de peste" ca si primul volum. Al treilea volum poarta cititorul in tot atatea locuri, si are la altfel de rasturnari de situatie. Aparent, sunt 2 povesti paralele, cea a lui Liv, si cea a agentului FBI, Joe Shepperd.

Pentru prima data in istoria Citadelei, aceasta isi deschide vrand-nevrand portile in fata lumii. De ce oare chiar acum, dupa secole in care calugarii Sancti au tinut cu pretul vietii secretele ei? Un virus mortal isi face aparitia in interiorul Citadelei, intre calugarii Sancti, si ameninta eradicarea lor.

Gabriel Mann, este si el infectat, dar cumva corpul lui reuseste sa tina boala sub control. Oare calugarii vor reusi sa sintetizeze un antidot, din sangele lui Gabriel?

Liv Adamsen, a ramas in desert, acolo unde s-a incheiat " Cheia" si a devenit un fel de Mesia, care promoveaza buna intelegere, chiar si printre straini. Nici aici, ea nu e scutita de amenintari, si momente in care si-ar putea pierde viata.

Paralel cu tot ceea ce se intampla in Citadela, cititorul urmareste povestea agentului FBI, Joe Shepherd. Si el, la randul lui, are secrete pe care le ascunde de superiorul sau. Trimis intr-o misiune,
agentul Sheperd investigheaza disparitia unui valoros om de stiinta de la NASA. Sirul de evenimente il conduce la descoperirea unei conspiratii cu implicatii globale. Un lucru e clar, si leaga cele doua povesti: un eveniment cu totul extraordinar e pe cale sa se intample, care ori va fi un nou inceput pentru omenire, ori Sfarsitul Zilelor?

Daca e sa imi spun parerea, which I will, as zice ca e impartita. Pe de o parte, "Turnul" m-a tinut cu sufletul la gura, pe de alta parte, am ramas un pic dezamagita... mai ales de final. Per ansamblu, cartea e bine scrisa, insa are momente cliseice si scene care pareau scoase dintr-un film de Hollywood.

Totusi, zic eu, ca nu a fost nicidecum o pierdere de timp. Ma bucur ca am avut ocazia sa citesc altceva decat Dan Brown, desi aproximativ tot in aceeasi sfera se invarte. Daca o recomand? Desigur! E o carte lejera, perfecta pentru zilele mohorate de toamna ce urmeaza! :)

Lincoln

Din seria filmelor de Oscar de anul acesta, mi-am propus sa le vad pe toate. Primul dintre ele sta sub ochiul vigilent al lui Steven Spielberg. Lincoln e un film foarte bun, care descrie ultimii ani ai celui de-al 16-lea presedinte al Statelor Unite ale Americii.

Dupa ce am vazut filmul, am facut niscaiva sapaturi in viata lui si am gasit destul de multe lucruri interesante. Mai jos, am selectat acele aspecte care mie mi s-au parut cele mai relevante.

1. Abraham Lincoln este primul presedinte al SUA care a fost pozat la punerea in functie. Nu mai e necesar sa mentionez ca e una din cele mai celebre poze ale sale.

2. El a fost cel care, pe langa faptul ca sustinut abolirea sclaviei, a promovat si dreptul femeilor la vot. Desigur, acest lucru s-a intamplat mult mai tarziu in urma aprobarii Amendamentului nr. 19, in 1920. Dar a reusit sa treaca al 13-lea Amendament in cadrul adunarii Congresului pentru abolirea sclaviei.
3.Abraham Lincoln nu a avut mostenitori. A avut desigur 4 copii. Trei din ei au murit inainte sa implineasca 20 ani, iar ultimii descendenti ai familiei au murit in 1985.

Bineinteles ca mai sunt multe alte lucruri interesante de aflat despre viata si reusitele lui Abraham Lincoln. Insa, vreau sa spun cateva cuvinte si despre film.

Filmul descrie una din cele mai tulburatoare perioade ale SUA: Razboiul Civil. Lincoln este cel ce va conduce Nordul spre o victorie rasunatoare impotriva Sudului. Totodata, el este cel care a abolit sclavia si a desavarsit unitatea statelor (atunci) confederate americane.

Inspiratia filmului o reprezinta romanul biografic al autoarei Doris Kearns Goodwin "Rivalii: geniul politic a lui Abraham Lincoln". Deoarece romanul a fost mult prea stufos, filmul a fost mult mai concentrat. Regizorul, cine altul decat Steven Spielberg a reusit sa redea intocmai atmosfera epocii, prin folosirea unor culori specifice erei: tonuri de gri si sepia.

Mai mult decat atat, ce mi-a placut mie foarte mult, a fost ca Spielberg doreşte să-l surprindă pe Lincoln ca om al deciziilor ce au dus la scrierea istoriei, dar şi să reliefeze abilităţile sale politice incontestabile, tactul desăvârşit şi circumstanţele politice care l-au făcut să străbată cu succes o perioadă greu încercată.

Filmul are si un puternic substrat politic. Daca vedeti filmul, veti intelege despre ce vorbesc. Merita? Desigur, ii dau 5 stele.

The Great Dictator

Pornind de la celebrul discurs a lui Charlie Chaplin din filmul The Great Dictator, am hotarat sa scriu o mica recenzie a acestui film.

The Great Dictator, sau mai pe romaneste Dictatorul, este poate unul din cele mai reusite filme ale lui Charlie Chaplin. Lansat in 1940, in plin razboi mondial, filmul este o satira la adresa lui Adolf Hitler si a nazismului. Filmul si-a dobandit faima prin faptul ca este primul talkie a lui Chaplin.

Nu am sa insist foarte mult pe subiectul in sine. Acest film trebuie vazut cap-coada, cu mintea limpede. Mai mult decat atat, trebuie sa intelegi substratul socio-politic al vremii. Chaplin interpreteaza un dublu rol: cel al unui barbier si cel al conducatorului Tomaniei (Germania), Adenoid Hynkel (o satira clara la adresa lui Hitler).

Pana si numele aghiotantilor sai sunt reminiscente de personalitati celebre ale celui de-al doilea razboi mondial: Garbitch ( ref. la Goebbles), feldmaresalul Herring (modelat dupa comandantul flotei nemtesti, Luftwaffe, Hermann Goerring), Benzino Napaloni ( numele reprezinta un joc de cuvinte intre Napalm si Benzina, ce duce cu gandul la Benito Mussolini).

De mentionat ar fi cateva scene cheie din film, care au ramas in istoria cinematografiei, ca fiind cele mai faimoase.

1. Celebrul discurs a lui Hynkel. Aceasta scena reprezinta o adevarata satira la adresa discursurilor pe care le facea liderul nazist. Se spune ca Chaplin a studiat foarte mult stilul oratoric al acestuia.

2. Scena din Barber Shop. De data aceasta, in rolul barbierului, il vedem pe Chaplin cum barbeireste un client pe ritmurile Dansului Maghiar nr.5, a lui Johannes Brahms.

3. Dansul lui Adenoid Hynkel. Aceasta este probabil cea mai reprezentativa scena din film, alaturi de cea a discursului, in care il vedem pe Hynkel dansand cu un balon in forma globului pamantesc, pe muzica lui Wagner.

Filmul se termină cu scena în care bărbierul, fiind confundat cu dictatorul, se adresează unei mari audiențe și prin radio întregii națiuni, înainte de invadarea statului Osterlich de către TomaniaChaplin își axează discursul pe explicarea motivelor care necesită încetarea ostilităților. Discursul controversat al lui Chaplin ar fi putut contribui la încetarea războiului, dacă statele beligerante l-ar fi luat în serios.

E un film superb de arta, ce nu trebuie ratat!

Jocul cu margele de sticla, Herman Hesse

Jocul cu margele de sticla e a treia carte scrisa de Herman Hesse pe care am citit-o. Spre deosebire de Lupul de stepă sau Narcis și Gură-de-Aur,  acest roman e mai voluminos, deci necesită mai mult timp.
La prima impresie, cartea nu e chiar atât de rea. După ce am terminat cartea, am avut câteva momente de wow! interior.

So, despre ce e vorba? Romanul lui Hesse spune povestea lui Joseph Knecht, un băiat care trebuie să treacă prin toate etapele Ordinului Castalian, pentru a deveni Magister al Jocului cu mărgele de sticlă. Dacă are sens  fraza asta, probabil că știți despre ce e vorba in roman.

Anyway. Cartea este scrisa de un membru necunoscut al Ordinului Castalian care spune povestea lui Joseph Knecht. Jocul cu margele de sticla este un joc de tip intelectual care include toate domeniile legate de procesul invatarii, desi originile jocului tin de sfera teoriei muzicale.

Ordinul Castalian este o societate monahala al carei scop este de a asimila cunostinte. In afara de profesori pentru societatea din afara, acest Ordin nu produce altceva. Knecht detine un intelect deosebit, care il ajuta in ascensiunea sa cate titlul suprem de Magister al Jocului, si implicit cel mai bun "jucator" de pana acum.

Dincolo de ambitia lui Knecht de a ajunge cat mai sus in rang, cartea inchega aspecte din spiritualism, elitism, intelectualism si modalitatea potrivita de a solutiona problemele societatii.

Recomand aceasta carte celor carora le plac romanele initiatice, Hesse sau curentul Budist. Desi volumul cartii este impresionant (nu se compara cu Razboi si pace, but still... :) ), te intriga si te obliga sa o citesti pana la capat.

Ce presupune o traducere de calitate?

De ceva vreme (3 luni mai exact) am inceput sa lucrez in domeniul traducerilor. Ce pot sa spun? Imi place foarte mult, si ceea ce fac, fac cu placere. Am hotarat sa scriu un articol despre modul in care o traducere poate fi de calitate. Inca din facultate, am invatat ca in primul rand o traducere trebuie sa pastreze fidel atat mesajul, cat si forma sa. De cele mai multe ori, o traducere nu le poate avea pe amandoua. In consecinta, urmatoarele aspecte ar trebui respectate in procesul traducerii.

- Corectitudine - redarea exacta a sensului din original.
- Caracterul complet -  intregul text sursa trebuie tradus din limba sursa, fara a omite cuvinte sau chiar propozitii intregi. Pe langa textul propriul-zis, trebuie si sensul traducerii redat in limba tinta.
-  Consecventa - acest aspect se refera la terminologia folosita pe parcursul intregii traduceri, si de la o traducere la alta. In acest sens, memoriile de traducere ale unor CAT tools ajuta foarte mult (gen Trados, Wordfast, Across)
- Claritate si concizie - se realizeaza prin gramatica, ortografie, ortoepie si punctuatie.
- Proprietatea termenilor - aici vorbim despre echivalarea termenilor din limba sursa in limba tinta, si trebuie adaptat continutului.
- Stilul si registrul traducerii. Aici cred ca e foarte clar. Daca textul sursa e din domeniul juridic, clar traducerea va fi redata in acelasi domeniu.
- Ortografia si punctuatia - virgule, puncte de suspensie, spatii simple sau duble. Aici se recomanda consultarea Dictionarului Ortografic, Ortoepic si Morfologic

Greşeli frecvente in traduceri. Aceste greseli nu sunt intotdeauna intentionate. Pot surveni din cauza neatentiei, oboselii, stresului, si a altor factori.

1. Traducerea literală

2. Necunoaşterea sensului cuvintelor, expresiilor

3. Subtraducerea (traducere literală cu pierderea subtilităţilor sau chiar, parţial, a sensului)

4. Supratraducerea (adăugarea la sensul din original, traducerea explicativă, traducerea cuvintelor de umplutură). Vorba aia, ce-i prea mult strica!

5. Folosirea greşită a dicţionarelor (folosirea cu precădere a dicţionarelor bilingve în detrimentul celor monolingve, explicative, în limba sursă). Sigur, dictionarele bilingve sunt foarte bune, insa inainte de toate, trebuie ca traducatorul sa cunoasca foarte bine termenul in limba sursa.

6. Folosirea greşită a unui termen în alt domeniu sau în alt context. Again, context is everything. Un termen folosit, spre exemplu in domeniul marketing, poate avea o conotatie diferita in financiar.

7. False friends (consistency = consecvenţă, nu consistenţă). Nu mai e cazul sa insist pe acest lucru. Aici mai pot veni cu deja celebrul exemplu EN: sensible (rezonabil, prudent) - RO: sensibil (persoana care resimte puternic anumite sentimente, cf. DEX)

8. Greşeli ortografice sau gramaticale
9. Lipsa diacriticelor

Per ansamblu, pentru ca o traducere sa fie cat mai aproape de textul sursa, acestea ar fi indicatiile generale pe care un traducator trebuie sa le aibe in vedere.

Narcis si Gura de Aur, Herman Hesse

De la Steppenwolf, nu am mai citit alt roman scris de Herman Hesse. Am ales aceasta carte, deoarece m-a intrigat titlul. Pe parcurs, mi-am dat seama ca unul din aspectele pe care se axeaza este atmosfera de ev mediu germanic, specific scrierilor lui Hesse.

Intamplarile se petrec candva in perioada Evului Mediu tarziu. Narcis si Gura-de-Aur se cunosc in tinerete la scoala unei manastiri. In tip ce Narcis era un student eminent si plin de devotiune, Gura-de-Aur nu era slab.  Ceva in personalitatea lui Goldmund (Gura-de-Aur) nu se potrivea cu locul respectiv.

Narcis il ajuta pe Goldmund sa se descopere pe sine. E un fel de calatorie initiatica sufleteasca, in care descopera amintirea mamei sale, care murise in copilarie. In urma acestei experiente, Goldmund hotaraste sa paraseasca manastirea si sa redescopere lumea.

Cea mai mare parte a cartii urmareste istoria vietii lui Gura-de-Aur, cum el incepe prin a invata dragostea trupeasca de la nenumarate femei, cum isi descopera apoi inclinatia de artist si intra in atelierul unui sculptor, cum pentru el mereu apare contradictia dintre dorinta de a experimenta lumea si nevoia de interiorizare pe care o presupune crearea unei opere de arta.

La sfarsitul cartii Gura-de-Aur revine la manastire si lucreaza la o ultima opera. Intre timp Narcis ajunsese abate. In orice caz e descrisa opozitia dintre vietile celor doi, si prietenia ciudata care ii lega. Finalul nu-l dezvalui ca sa nu stric placerea celor care n-au citit cartea inca.

Avand in vedere ca este a doua carte de Herman Hesse pe care am citit-o, e chiar o lectura foarte placuta. E mai usurica decat Steppenwolf, si e mai putin dark. All in all, it's a good book.

Bent (1997)

M-am gandit vreo 2 zile cum sa scriu despre acest film. E bulversant si te pune pe gandit in privinta multor aspecte. Una din frazele cheie ale filmului este sa nu ai prejudecati. In ce sens?

Sa zicem ca unii sunt mai sensibili moral si vizual, in special daca vad primele scene din film. Filmul se deschide cu cateva scene de sex decadent, care duce cu gandul la petrecerile romane din Antichitate, si foarte subtil este conturat personajul principal, jucat minunat de Clive Owen.

Bent e genul de film care nu are nevoie de foarte multe replici, pentru ca vizual transmite mult si puternic. Pentru cinefili, dialogul foarte bine cunoscut are un mesaj foarte profund, dincolo de aparenta de lentoare si non-sens.

Nu e un film despre homosexualitate, despre Holocaust, nu doreste sa socheze. Dimpotriva, e un film puternic ancorat in inconstientul colectiv. Daca e sa privim substratul filmului, putem trage concluzia ca e un film despre umanitate. Mai mult decat atat, despre umanitate impinsa la limitele ei extreme. Este vorba despre instinctul de supravietuire, care nu lasa personajele sa o ia razna in lagarul de concentrare. Este vorba despre iubire, care se poate dezvolta in oricum, oriunde, si in orice circumstante. Este vorba de sacrificiu si puterea salvatoare a fanteziei.

Cand nu mai ramane nicio farama de speranta, singurul refugiu este propria minte, unde personajele pot face dragoste, pot vorbi, pot sta imbratisati fara sa spuna niciun cuvant. Filmul descrie de asemenea cruzimea, teroarea regimului fascist. Toate acestea sunt fin sugerate prin dialog si imagini la scara redusa, deloc explicite, care ne induc starea generala a filmului. Cruzimea si teroarea sunt mai degraba prezentate sub forma lor tacuta, care este mult mai puternica.

Filmul poate fi considerat o oglinda, in care fiecare din noi isi vede propria reflectie, in care ne analizam uratenia sau frumusetea, fara cosmetizare.

Pentru cei ce iubesc filmele de calitate, Bent  este un must-see!

Cheia, Simon Toyne

Initial vroiam sa scriu despre altceva, dar m-am hotarat sa scriu o mica recenzie cu care eram datoare de mult. Anul trecut, am avut placerea sa citesc Sanctus, si acuma ca am avut putin timp la dispozitie, am reusit sa pun mana si pe al doilea volum, Cheia.

Intr-un fel, e cam greu sa scriu despre al doilea volum al trilogiei. M-a prins la fel de tare ca primul? Desigur. Autorul are un stil extraordinar de a prinde si transpune cititorul chiar in locurile sau in mintea personajelor. Daca vreti, cartea e ca un amic pe care il revezi si stai de vorba cu placere. Ca un mic rezumat: in Sancus, Liv Adamsen este pusa in fata unei situatii extraordinare care ii va schimba viata la 180 de grade. De la moartea fratelui sau, Samuel, incearca cu ajutorul lui Gabriel, Arkadian, si Kathryn sa puna cap la cap toate indiciile ce duc la dezvaluirea unui secret ascuns din cele mai vechi timpuri.

Desigur, ca orice thriller politist care se respecta, avem parte de aventuri si situatii care te tin cu sufletul la gura. Cheia incepe destul de abrupt, protagonistii aruncati fie in spitale, fie in inchisoare, desert, catacombe sau chiar la Vatican. In urma exploziei, Liv si Kathrynn sunt tinute sub atenta supraveghere medicala. Din pacate pentru ele, calugarii Sancti sunt din nou pe urmele lor, cu misiunea de a le lichida, fiind considerate martori incomozi.

Kathrynn moare, Liv reuseste sa scape din spital si sa se intalneasca cu Gabriel, care descopera noi aspecte ale Sacramentului. Pentru acest lucru, ei trebuie sa mearga pana in Irak, unde teoretic vor trebui sa gaseasca spoiler Gradina Edenului.. Pana la urma, reuseste sa-si duca misiunea la bun sfarsit. Doar ca, Gabriel se vede nevoit sa plece din nou in lumea larga. Nici calugarii nu sunt scutiti de evenimente, sa le spunem, de ordin medical.

Per ansamblu, Cheia mi-a placut foarte mult. Pe alocuri am simtit ca ritmul nu mai e la fel de incitant ca in primul volum.  Prima parte e ceva mai lenta. Asta datorita faptului ca sunt introduse personaje noi si ia ceva mai mult sa procesez care-unde ce rol are.

Astept cu nerabdare ultimul volum al trilogiei, pentru ca mi-a starnit curiozitatea legat the finalul-final :)

Paris, mon Amour

Dacă ar fi să aleg un oraș în care să îmi petrec restul zilelor, acela ar fi clar Parisul. Nu din vreun snobism, sau dintr-o idee clișeică preluată din vreun film, ci din momentele și clipele petrecute acolo. Mai mult decât atât, de câte ori am fost acolo, am avut un simț ciudat de apartenență.

Nu... mai degrabă de familiaritate. Era ceva ce îmi părea arhicunoscut, deși era un teren nou de explorat. Oriunde mergeam, simțeam că sunt ca acasă. Atât de puternic a fost acest sentiment, încât nu am mai avut nevoie de hartă pentru a mă deplasa.

Prima oară când am fost în Paris, a fost undeva prin 2008. Eram într-o excursie cu grup (știți voi, de genul în care trebuie să stai după toată lumea, mai ales când se fac poze) și a fost mai mult un maraton. Prin urmare, am decis în anul următor să merg singură. (Bine, nu chiar singură, cu prietena mea Gonzo - nu e imaginară, există :) ).

Bună decizie am luat. M-am bucurat de fiecare clipă, și de fiecare briză care a bătut. M-am simțit cu adevărat pariziancă: micul dejun ce consta într-un croissant cu unt, cafeaua espresso aburindă, autobuzul care ne lăsa în spatele Luvrului, șoferul simpatic care ne-a zis unde să coborâm, zâmbetele și rotocoalele de fum de pe stradă, și multe, multe altele.

Nu ma apuc să povestesc tot acum. Vor mai urma și alte posturi mai în detaliu, despre iubitul meu oraș, și despre minunatele lucruri pe care le puteți vizita. Parisul este un oraș superb în orice anotimp, sub influența oricărei vreme, îî redescoperi o altă față, și de fiecare dată te surprinde cât mai plăcut.

Vă las în compania unei superbe chansonette francaise, cântată  de Edith Piaf, privighetoare muzicii franceze. Sous le ciel de Paris ...

Leapșă cu cărți

Șiiii pentru că e la modă o leapșă, hop și eu. Asta am "furat-o" de pe Gugăl. Asta așa, până neuronii mei creți vor veni cu o idee mai bună de postare. Meanwhile...

Ce autor apare mai des în bibliotecă?

Sunt foarte mulți autori care își au reședința la mine în bibliotecă. Aș zice Alexandre Dumas, Herman Hesse...

Din ce carte ai mai multe exemplare?

Cei trei mușchetari (engleză, franceză, română) :D

De ce personaj de ficţiune ai fost îndrăgostit în secret?

Hmm...grea întrebare. Probabil Ștefan Gheorghidiu (Ultima noapte de dragoste)

Ce carte ai citit cel mai des?

The Picture of Dorian Gray - de vreo 5 ori am citit-o 

Care era cartea ta preferată la 10 ani?

De fapt au fost mai multe: Singur pe lume - Hector Malot, Fram - Cezar Petrescu, White Fang - Jack London

Care a fost cea mai proastă carte citită anul trecut?

Cu ce să încep?  Seria Twilight (citită din curiozitate), American Psycho (just...eww... no)

Care a fost cea mai bună carte citită anul trecut?

Again, sunt mai multe. Everything is Illuminated - Jonathan Safran Foer, The Human Stain - Phillip Roth, The Prestige - Christopher Priest

Ce carte ţi-ar plăcea să vezi ecranizată?

Sanctus, cu siguranță. Ah, și Portretul lui Dorian Gray.

Descrie visul cel mai straniu în care să fie inclus un scriitor, o carte sau un personaj literar?

Eh? :)) Habar n-am... poate să stau de vorbă într-o cafenea cu Thomas Keneally, Eric Emmanuel Schmitt, Oscar Wilde șii probabil Herman Hesse. 

Care este cartea cea mai puţin cultă pe care ai citit-o ca adult?

Cea mai puțin cultă.... poate traducerea în română a romanului Requiem for a Dream.

Care e cartea cea mai dificilă pe care ai citit-o?

Vroiam să spun Anna Karennina, dar mi-am adus aminte de Mizerabilii. Le consider puțin dificile din cauza volumului. Otherwise, sunt must-read books.

Preferi autorii francezi sau ruşi?

Pot ambii? Pot? :D

Shakespeare, Milton sau Chaucer?

Always Shakesperare

Ce te deranjează cel mai mult în activitatea de a citi?

Zgomotul de afară

Care este romanul tău favorit?

Sunt prea multe!

Povestiri scurte, schiţe?

Povestiri scurte. Recent am citit un volum de povestiri scurte de Jose Luis Borges, Aleph.

Non- ficţiune?

Cărți de istorie, artă, cultură generală mostly.

Ce scriitor este supraevaluat?

Chiar trebuie să o mai menționez? Stephenie Meyer, evident.

Ce carte ţi-ai lua pe o insulă pustie?

Război și pace, Lev Tolstoi. Nu de alta, dar probabil o să le ia ceva timp să mă culeagă de pe o insulă din mijlocul Atlanticului. 

Şi acum…ce citeşti?

Cheia - Simon Toyne

Bărbați care urăsc femeile (The Girl With the Dragon Tattoo) - Stieg Larson

Sanctus, Simon Toyne

Aseară am terminat primul volum, Sanctus, din trilogia lui Simon Toyne. Inițial vroiam să scriu aseară recenzia, însă am fost atât de vrăjită de carte, încât nu mi-am putut aduna cuvintele. De la Codul lui daVinci nu m-a mai prins atât de tare un roman polițist cu tente religioase. 

Nu am să divulg foarte multe din roman, pentru că vă las pe voi să descoperiți lumea zguduită între sacru și profan. Sanctus este un roman foarte convingător care atrage cititorul în lumea sa, transformând incredibilul în credibil și posibil. Intriga romanului este dezvoltată la maxim și se desfășoară într-un ritm alert. O veche mănăstire, Citadela, ce datează înaintea nașterii creștinismului, ascunde Sacramentul, un secret pe care numai călugării privilegiați pot avea acces la el. Acest secret este protejat chiar de muntele în care se află mănăstirea, și de ordinul Sancti. Ei sunt dispuși să facă orice pentru ca lumea profană din exteriorul Citadelei să nu afle niciodată despre acest secret.

În momentul în care fratele Samuel, unul din călugării Sancti, escaladează muntele din jurul Citadelei, și stă în vârful acestuia cu brațele întinse în forma unei cruci, ca mai apoi să se arunce în gol, călugării sunt nevoiți să recurgă la orice metode de a reduce la tăcere pe cei care, cred ei, ar știi acest secret. Există o linie fină între bine și rău care se clatină. În acest thriller conspirativ, nimeni nu e ceea ce vrea să pară.

Ce este Sacramentul? De ce e ținut sub secret? Cine sunt acești călugări, care sunt în stare chiar să se ucidă unii pe alții, pentru a menține aura misterioasă? 

Răspunsurile la aceste întrebări le veți afla numai dacă veți citi cartea. :)

Lansare Carte, Simon Toyne

Miercuri, 21.11, am avut ocazia sa particip la o lansare de carte unica. Oana Kovacs, alaturi de Editura All, au organizat la Starbucks lansarea celui de-al doilea volum al autorului britanic Simon Toyne, Cheia.

In primul rand, vreau sa o felicit pe Oana pentru eveniment, si pentru calitatile ei organizatorice :). In al doilea rand, trebuie sa recunosc, ca pana nu am citit pe blogul ei despre primul volum din trilogie, Sanctus, nu auzisem de autor. In cadrul video-conferintei, autorul mi-a starnit curiozitatea in ceea ce priveste tema si subiectul cartilor.

In consecinta, primul lucru pe care l-am facut dupa eveniment, a fost sa trag o fuga la Diverta, si sa-mi cumpar cartea. Asta dupa ce am primit al doilea volum de la Oana.

Cum am ajuns acasa, am inceput sa o citesc, si nu am putut sa o las jos. Sunt aproape la jumatate. Nu mai zic nimic despre carte, pentru ca am sa detaliez intr-un post viitor.

Oana, inca o data felicitari pentru eveniment! Sper ca a iesit asa cum ai vrut tu :)!

Muzica și Dansul ca Artă

Se știe că dansul este una dintre cele mai vechi reprezentări ale sufletului și ale sentimentelor umane. Când a apărut Dansul? Nu se știe foarte exact. Fiind o activitate spontană, aproape universală și strâns legată de numeroase aspecte ale culturii, este posibil ca dansul să se fi dezvoltat odată cu specia umană.

Mai mult decât atât, dansul a apărut înaintea muzicii, ca o reprezentare animată, inteligentă a performanțelor în arta vânătorii și a luptei în primele triburi de oameni primitivi. În consecință, se poate vorbi de caracterul ritualic al dansului, de artă sau de divertisment.

Prin dans, prin limbajul trupului, se spune o poveste, servește în scopuri religioase, este liant social, sau pur și simplu o activitate plăcută. Prin dans, Omul își dezvăluie emoțiile, stările sufletești și ideile lăuntrice. Dansul este cea mai pură expresie a sufletului uman.

Un alt ingredient care se află în strânsă legătură cu dansul, este muzica. Fără ea, dansul nu ar fi posibil. De la ritmuri tribale, până la armonii sofisticate, muzica reprezintă oglinda lumii. Atât dansul, cât și muzica pot exprima tot. De ce? Pentru ca ambele au puterea să abstractizeze aspecte ale vieții umane: nașterea, moartea, fericirea, tristețea, pasiunea, gelozia, iubirea, despărțirea, vântul, libertatea, chiar și nimicul.

Dansul și muzica, prin caracterul lor ancestral, sunt arme mult mai puternice decât cuvântul rostit. De cele mai multe ori, un gest realizat prin dans, este echivalentul a 1000 de cuvinte. Cineva spunea odată că a învăța să mergi te eliberează. A învăța să dansezi însă, îți dă cea mai mare libertate de a (te) exprima cine ești cu întregul corp. Muzica și dansul sunt acele manete care permit Omului să ia parte la controlul cosmic asupra lumii sale și a celei ce îl înconjoară.

Casino Royale, Ian Fleming

I admit, m-a prins rau de tot febra James Bond. Recent, mi-am comandat toata colectia de povestiri si romane James Bond. Primul volum nu m-a impresionat in mod deosebit. In schimb, Casino Royale, cum s-ar zice in engleza blew me away. Acum inteleg de ce filmul a fost asa un mare succes.

În Casino Royale am ajuns să cunosc adevărata față a spionului. De fapt, cine este el cu adevărat? Ian Fleming îl descrie ca un tip viril, căruia îi place să trăiască viața la cote maxime, să fie înconjurat de femei frumoase și băuturi rafinate. Sub aceasta mască de playboy și om de acțiune, sunt mult mai multe lucruri pe care cititorul le descoperă despre el.

Spre exemplu: cine și-ar fi închipuit că James Bond poate iubi atât de înfocat, încât este dispus să renunțe la meseria care l-a consacrat. În această carte îl regăsim pe Bond in ipostaze unice: abia acum învață să-și stăpânească furia, confuzia, panica. Toate aceste elemente sunt esențiale pentru dezvoltarea sa ca personaj și persoană. În ultimă instanță, toate aceste ingrediente sunt cele care îl fac pe Bond așa cum este el, cunoscut de toți: implacabil, nepăsător, asasin desăvârsit. Într-un cuvânt: agentul perfect 00.

Fără să dezvălui prea multe, pot spune că James Bond trece de la o stare la alta. În fond, acest roman poate fi considerat un fel de roman inițiatic pentru el. Umanitatea lui James Bond este cea care îl ridică și care îl coboară, numai spre a renaște.

Cu acest roman, Ian Fleming m-a cucerit și sunt hotărâtă să citesc toată seria.

Am să închei cu un citat care mi-a plăcut foarte mult.

“Surround yourself with human beings, my dear James. They are easier to fight for than principles.” 

La inceput a fost cuvantul...

Orice inceput e destul de greu. Mi-a luat mult sa ma hotarasc sa imi fac un blog. Credeam ca e doar un trend    in cadrul internautilor. La indemnul unei prietene, am decis sa give it a try. Probabil ar trebui sa scriu ceva despre mine.
Ma numesc Marcela, prietenii imi spun Marce. Am venit pe lume pe data de 5 iunie 1987, intr-o zi foarte ploioasa. Intotdeauna mi-a fost greu sa ma descriu. Poate pentru ca nu consider ca ma cunosc atat de bine incat sa fac acest lucru cu o oarecare precizie. Pana sa ajung sa ma cunosc 100%, ma pot referi la lucrurile de suprafata: studii in limbi straine, imi place sa ascult muzica, sa cant, sa citesc, sa vad lumea si sa fiu inconjurata de lume, care e pasionata de ceea ce se intampla in jurul lor.

Source

At the moment, lucrez in calitate de copywriter. Ca orientare politica, sunt liberala, desi de cele mai multe ori imi e foarte greu sa cred cu adevarat in ideologie. Nu pot spune NU cand oamenii au nevoie de ajutorul meu.
Evit pe cat posibil sa judec oamenii si sa ii etichetez.
In alta ordine de idei, aici nu am sa postez ce am mancat si nici ce-am iubit. Sunt pur si simplu gandurile mele, idei care imi trec prin minte.

Other than that, I'm open to communication. Ma puteti gasi pe facebook, ori daca aveti nelamuriri, sugestii sau idei la marcismm@yahoo.com