Paris, mon Amour

Dacă ar fi să aleg un oraș în care să îmi petrec restul zilelor, acela ar fi clar Parisul. Nu din vreun snobism, sau dintr-o idee clișeică preluată din vreun film, ci din momentele și clipele petrecute acolo. Mai mult decât atât, de câte ori am fost acolo, am avut un simț ciudat de apartenență.

Nu... mai degrabă de familiaritate. Era ceva ce îmi părea arhicunoscut, deși era un teren nou de explorat. Oriunde mergeam, simțeam că sunt ca acasă. Atât de puternic a fost acest sentiment, încât nu am mai avut nevoie de hartă pentru a mă deplasa.

Prima oară când am fost în Paris, a fost undeva prin 2008. Eram într-o excursie cu grup (știți voi, de genul în care trebuie să stai după toată lumea, mai ales când se fac poze) și a fost mai mult un maraton. Prin urmare, am decis în anul următor să merg singură. (Bine, nu chiar singură, cu prietena mea Gonzo - nu e imaginară, există :) ).

Bună decizie am luat. M-am bucurat de fiecare clipă, și de fiecare briză care a bătut. M-am simțit cu adevărat pariziancă: micul dejun ce consta într-un croissant cu unt, cafeaua espresso aburindă, autobuzul care ne lăsa în spatele Luvrului, șoferul simpatic care ne-a zis unde să coborâm, zâmbetele și rotocoalele de fum de pe stradă, și multe, multe altele.

Nu ma apuc să povestesc tot acum. Vor mai urma și alte posturi mai în detaliu, despre iubitul meu oraș, și despre minunatele lucruri pe care le puteți vizita. Parisul este un oraș superb în orice anotimp, sub influența oricărei vreme, îî redescoperi o altă față, și de fiecare dată te surprinde cât mai plăcut.

Vă las în compania unei superbe chansonette francaise, cântată  de Edith Piaf, privighetoare muzicii franceze. Sous le ciel de Paris ...

Leapșă cu cărți

Șiiii pentru că e la modă o leapșă, hop și eu. Asta am "furat-o" de pe Gugăl. Asta așa, până neuronii mei creți vor veni cu o idee mai bună de postare. Meanwhile...

Ce autor apare mai des în bibliotecă?

Sunt foarte mulți autori care își au reședința la mine în bibliotecă. Aș zice Alexandre Dumas, Herman Hesse...

Din ce carte ai mai multe exemplare?

Cei trei mușchetari (engleză, franceză, română) :D

De ce personaj de ficţiune ai fost îndrăgostit în secret?

Hmm...grea întrebare. Probabil Ștefan Gheorghidiu (Ultima noapte de dragoste)

Ce carte ai citit cel mai des?

The Picture of Dorian Gray - de vreo 5 ori am citit-o 

Care era cartea ta preferată la 10 ani?

De fapt au fost mai multe: Singur pe lume - Hector Malot, Fram - Cezar Petrescu, White Fang - Jack London

Care a fost cea mai proastă carte citită anul trecut?

Cu ce să încep?  Seria Twilight (citită din curiozitate), American Psycho (just...eww... no)

Care a fost cea mai bună carte citită anul trecut?

Again, sunt mai multe. Everything is Illuminated - Jonathan Safran Foer, The Human Stain - Phillip Roth, The Prestige - Christopher Priest

Ce carte ţi-ar plăcea să vezi ecranizată?

Sanctus, cu siguranță. Ah, și Portretul lui Dorian Gray.

Descrie visul cel mai straniu în care să fie inclus un scriitor, o carte sau un personaj literar?

Eh? :)) Habar n-am... poate să stau de vorbă într-o cafenea cu Thomas Keneally, Eric Emmanuel Schmitt, Oscar Wilde șii probabil Herman Hesse. 

Care este cartea cea mai puţin cultă pe care ai citit-o ca adult?

Cea mai puțin cultă.... poate traducerea în română a romanului Requiem for a Dream.

Care e cartea cea mai dificilă pe care ai citit-o?

Vroiam să spun Anna Karennina, dar mi-am adus aminte de Mizerabilii. Le consider puțin dificile din cauza volumului. Otherwise, sunt must-read books.

Preferi autorii francezi sau ruşi?

Pot ambii? Pot? :D

Shakespeare, Milton sau Chaucer?

Always Shakesperare

Ce te deranjează cel mai mult în activitatea de a citi?

Zgomotul de afară

Care este romanul tău favorit?

Sunt prea multe!

Povestiri scurte, schiţe?

Povestiri scurte. Recent am citit un volum de povestiri scurte de Jose Luis Borges, Aleph.

Non- ficţiune?

Cărți de istorie, artă, cultură generală mostly.

Ce scriitor este supraevaluat?

Chiar trebuie să o mai menționez? Stephenie Meyer, evident.

Ce carte ţi-ai lua pe o insulă pustie?

Război și pace, Lev Tolstoi. Nu de alta, dar probabil o să le ia ceva timp să mă culeagă de pe o insulă din mijlocul Atlanticului. 

Şi acum…ce citeşti?

Cheia - Simon Toyne

Bărbați care urăsc femeile (The Girl With the Dragon Tattoo) - Stieg Larson

Sanctus, Simon Toyne

Aseară am terminat primul volum, Sanctus, din trilogia lui Simon Toyne. Inițial vroiam să scriu aseară recenzia, însă am fost atât de vrăjită de carte, încât nu mi-am putut aduna cuvintele. De la Codul lui daVinci nu m-a mai prins atât de tare un roman polițist cu tente religioase. 

Nu am să divulg foarte multe din roman, pentru că vă las pe voi să descoperiți lumea zguduită între sacru și profan. Sanctus este un roman foarte convingător care atrage cititorul în lumea sa, transformând incredibilul în credibil și posibil. Intriga romanului este dezvoltată la maxim și se desfășoară într-un ritm alert. O veche mănăstire, Citadela, ce datează înaintea nașterii creștinismului, ascunde Sacramentul, un secret pe care numai călugării privilegiați pot avea acces la el. Acest secret este protejat chiar de muntele în care se află mănăstirea, și de ordinul Sancti. Ei sunt dispuși să facă orice pentru ca lumea profană din exteriorul Citadelei să nu afle niciodată despre acest secret.

În momentul în care fratele Samuel, unul din călugării Sancti, escaladează muntele din jurul Citadelei, și stă în vârful acestuia cu brațele întinse în forma unei cruci, ca mai apoi să se arunce în gol, călugării sunt nevoiți să recurgă la orice metode de a reduce la tăcere pe cei care, cred ei, ar știi acest secret. Există o linie fină între bine și rău care se clatină. În acest thriller conspirativ, nimeni nu e ceea ce vrea să pară.

Ce este Sacramentul? De ce e ținut sub secret? Cine sunt acești călugări, care sunt în stare chiar să se ucidă unii pe alții, pentru a menține aura misterioasă? 

Răspunsurile la aceste întrebări le veți afla numai dacă veți citi cartea. :)

Lansare Carte, Simon Toyne

Miercuri, 21.11, am avut ocazia sa particip la o lansare de carte unica. Oana Kovacs, alaturi de Editura All, au organizat la Starbucks lansarea celui de-al doilea volum al autorului britanic Simon Toyne, Cheia.

In primul rand, vreau sa o felicit pe Oana pentru eveniment, si pentru calitatile ei organizatorice :). In al doilea rand, trebuie sa recunosc, ca pana nu am citit pe blogul ei despre primul volum din trilogie, Sanctus, nu auzisem de autor. In cadrul video-conferintei, autorul mi-a starnit curiozitatea in ceea ce priveste tema si subiectul cartilor.

In consecinta, primul lucru pe care l-am facut dupa eveniment, a fost sa trag o fuga la Diverta, si sa-mi cumpar cartea. Asta dupa ce am primit al doilea volum de la Oana.

Cum am ajuns acasa, am inceput sa o citesc, si nu am putut sa o las jos. Sunt aproape la jumatate. Nu mai zic nimic despre carte, pentru ca am sa detaliez intr-un post viitor.

Oana, inca o data felicitari pentru eveniment! Sper ca a iesit asa cum ai vrut tu :)!

Mai exista bunele maniere?

Cum in ultima vreme circul foarte mult cu transportul in comun, am observat anumite trasaturi, sa le spunem, care tin de buna crestere si de bunul simt civic si personal.

Situatia 1. Vine tramvaiul/troleibuzul/autobuzul in statie. Ce facem? Asteptam frumos sa coboare toata lumea si apoi urcam? Neah, ar fi prea usor. De ce sa nu ne inghesuim ca niste ovine, ca poate poate pleaca mijlocul de transport si ne lasa cu ochii in soare.

Situatia 2. Suntem deja in tramvai si trebuie sa compostam biletul sau sa validam abonamentul. Din nou, inghesuiala la validare de catre persoanele mai in etate este la rang de virtute. Mai nou, am observat metoda posetei. Cum lenea este mare, nu se mai scoate abonamentul din poseta. Ci dimpotriva, se ridica poseta si se valideaza cu tot cu ea. Cool, nu?

Situatia 3. Mare inghesuiala, mon cher. Toata lumea sta ca sardinele. Daaar, doamnele in varsta insista sa fie lasate sa stea jos. Daca abia este loc cat sa ajungi sa compostezi biletul, cum pot aceste doamne sa emita pretentii de buna crestere. Evident, adauga celebra fraza : Tinerii din ziua de azi nu au deloc bun simt.

Sa-mi fie cu iertare, dar nici persoanele in varsta nu au un foarte dezvoltat simt civic. De bun simt nici nu mai vorbesc. Deci, ce e de facut? Probabil ne vom adapta si vom deveni toti niste vite, care se vor impinge, vor vorbi colorat si nu vor mai avea nicio urma de umanitate.

The future is not that bright....

Muzica și Dansul ca Artă

Se știe că dansul este una dintre cele mai vechi reprezentări ale sufletului și ale sentimentelor umane. Când a apărut Dansul? Nu se știe foarte exact. Fiind o activitate spontană, aproape universală și strâns legată de numeroase aspecte ale culturii, este posibil ca dansul să se fi dezvoltat odată cu specia umană.

Mai mult decât atât, dansul a apărut înaintea muzicii, ca o reprezentare animată, inteligentă a performanțelor în arta vânătorii și a luptei în primele triburi de oameni primitivi. În consecință, se poate vorbi de caracterul ritualic al dansului, de artă sau de divertisment.

Prin dans, prin limbajul trupului, se spune o poveste, servește în scopuri religioase, este liant social, sau pur și simplu o activitate plăcută. Prin dans, Omul își dezvăluie emoțiile, stările sufletești și ideile lăuntrice. Dansul este cea mai pură expresie a sufletului uman.

Un alt ingredient care se află în strânsă legătură cu dansul, este muzica. Fără ea, dansul nu ar fi posibil. De la ritmuri tribale, până la armonii sofisticate, muzica reprezintă oglinda lumii. Atât dansul, cât și muzica pot exprima tot. De ce? Pentru ca ambele au puterea să abstractizeze aspecte ale vieții umane: nașterea, moartea, fericirea, tristețea, pasiunea, gelozia, iubirea, despărțirea, vântul, libertatea, chiar și nimicul.

Dansul și muzica, prin caracterul lor ancestral, sunt arme mult mai puternice decât cuvântul rostit. De cele mai multe ori, un gest realizat prin dans, este echivalentul a 1000 de cuvinte. Cineva spunea odată că a învăța să mergi te eliberează. A învăța să dansezi însă, îți dă cea mai mare libertate de a (te) exprima cine ești cu întregul corp. Muzica și dansul sunt acele manete care permit Omului să ia parte la controlul cosmic asupra lumii sale și a celei ce îl înconjoară.

Casino Royale, Ian Fleming

I admit, m-a prins rau de tot febra James Bond. Recent, mi-am comandat toata colectia de povestiri si romane James Bond. Primul volum nu m-a impresionat in mod deosebit. In schimb, Casino Royale, cum s-ar zice in engleza blew me away. Acum inteleg de ce filmul a fost asa un mare succes.

În Casino Royale am ajuns să cunosc adevărata față a spionului. De fapt, cine este el cu adevărat? Ian Fleming îl descrie ca un tip viril, căruia îi place să trăiască viața la cote maxime, să fie înconjurat de femei frumoase și băuturi rafinate. Sub aceasta mască de playboy și om de acțiune, sunt mult mai multe lucruri pe care cititorul le descoperă despre el.

Spre exemplu: cine și-ar fi închipuit că James Bond poate iubi atât de înfocat, încât este dispus să renunțe la meseria care l-a consacrat. În această carte îl regăsim pe Bond in ipostaze unice: abia acum învață să-și stăpânească furia, confuzia, panica. Toate aceste elemente sunt esențiale pentru dezvoltarea sa ca personaj și persoană. În ultimă instanță, toate aceste ingrediente sunt cele care îl fac pe Bond așa cum este el, cunoscut de toți: implacabil, nepăsător, asasin desăvârsit. Într-un cuvânt: agentul perfect 00.

Fără să dezvălui prea multe, pot spune că James Bond trece de la o stare la alta. În fond, acest roman poate fi considerat un fel de roman inițiatic pentru el. Umanitatea lui James Bond este cea care îl ridică și care îl coboară, numai spre a renaște.

Cu acest roman, Ian Fleming m-a cucerit și sunt hotărâtă să citesc toată seria.

Am să închei cu un citat care mi-a plăcut foarte mult.

“Surround yourself with human beings, my dear James. They are easier to fight for than principles.” 

James Bond: Skyfall

Desi nu am fost niciodata mare fana James Bond, in ultima vreme m-a cam prins. Stiu de filmele vechi, in care Sean Connery, Roger Moore, Timothy Dalton si Pierce Brosnan l-au interpretat pe cel mai celebru spion britanic.

Recent, l-am (re)descoperit pe Daniel Craig, iar cand imi place un actor foarte mult, incep sa ii vad toate filmele. Asa am patit si cu Christian Bale, Hugh Jackman, Ryan Gosling si multi altii. I digress.
Vazand ultimele doua filme din seria James Bond (Quantum of Solace si Casino Royale) am zis sa dau o sansa si cartilor. Stiam ca urmeaza si al treilea (de fapt, al 23-lea) si am fost foarte curioasa sa il vad.
Filmul nu m-a dezamagit o clipa. Din punctul meu de vedere, Daniel Craig este un James Bond autentic si portretizat asa cum Ian Fleming a vrut.

Ceea ce producatorii si regizorul au promis in trailer au si realizat. Este un film de actiune, care te tine cu sufletul la gura in fiecare minut. As merger pana intr-acolo sa spun ca e realizat the old fashioned way, cu un raufacator si un agent al binelui, gata sa echilibreze situatia.
Alte motive pentru care impatimitii genului ar trebui sa vada acest film:
- Daniel Craig se potriveste de minune rolului;
- Javier Bardem joaca neasteptat de bine rolul bad guy-ului;
- Ralph Fiennes este replacementul cel mai potrivit pentru Judi Dench;
- lipsa gadget-urilor ultra-tehnologizata este privita cu umor insasi de protagonisti;
- faimoasele Bond-Girls sunt nelipsite si de acesta data;
- peisajele si locurile in care actiunea se desfasoara taie respiratia.


La multi ani francizei James Bond si la cat mai multe filme pe viitor.

PS. Se zvoneste ca Daniel Craig a mai semnat contract pentru inca doua filme din serie. Not bad!