Se știe că dansul este una dintre cele mai vechi reprezentări ale sufletului și ale sentimentelor umane. Când a apărut Dansul? Nu se știe foarte exact. Fiind o activitate spontană, aproape universală și strâns legată de numeroase aspecte ale culturii, este posibil ca dansul să se fi dezvoltat odată cu specia umană.
Mai mult decât atât, dansul a apărut înaintea muzicii, ca o reprezentare animată, inteligentă a performanțelor în arta vânătorii și a luptei în primele triburi de oameni primitivi. În consecință, se poate vorbi de caracterul ritualic al dansului, de artă sau de divertisment.
Prin dans, prin limbajul trupului, se spune o poveste, servește în scopuri religioase, este liant social, sau pur și simplu o activitate plăcută. Prin dans, Omul își dezvăluie emoțiile, stările sufletești și ideile lăuntrice. Dansul este cea mai pură expresie a sufletului uman.
Un alt ingredient care se află în strânsă legătură cu dansul, este muzica. Fără ea, dansul nu ar fi posibil. De la ritmuri tribale, până la armonii sofisticate, muzica reprezintă oglinda lumii. Atât dansul, cât și muzica pot exprima tot. De ce? Pentru ca ambele au puterea să abstractizeze aspecte ale vieții umane: nașterea, moartea, fericirea, tristețea, pasiunea, gelozia, iubirea, despărțirea, vântul, libertatea, chiar și nimicul.
Dansul și muzica, prin caracterul lor ancestral, sunt arme mult mai puternice decât cuvântul rostit. De cele mai multe ori, un gest realizat prin dans, este echivalentul a 1000 de cuvinte. Cineva spunea odată că a învăța să mergi te eliberează. A învăța să dansezi însă, îți dă cea mai mare libertate de a (te) exprima cine ești cu întregul corp. Muzica și dansul sunt acele manete care permit Omului să ia parte la controlul cosmic asupra lumii sale și a celei ce îl înconjoară.
6 oameni, 1 sansa de a schimba ceva in viata lor. Pe langa acestea, se mai adauga dramele fiecarui personaj atent conturate si imbinate asemeni unui goblen. Spectacolul The Full Monty, in regia maestrului coregraf Razvan Mazilu, are toate ingredientele necesare unui spectacol savuros si plin de viata.
Publicul Teatrului National din Timisoara a avut ocazia duminica seara sa urmareasca acest spectacol. Trebuie sa recunosc ca am avut asteptari mari, in special pentru ca vazusem si filmul care mi-a placut enorm de mult.
O recenzie propriu-zisa a spectacolulu ar fi useless. Va indemn (daca sunteti din Timisoara) sa mergeti sa vedeti acest spectacol. Nu va va dezamagi!
E un spectacol minunat, in care actorii au depus un efort extraordinar (s-a vazut din placerea cu care au conturat personajele), cu decoruri minunate si replici memorabile.
Alaturi de orchestra live, condusa de David Crescenzi, actorii (Richard Balint, Ion Rizea, Victor Manovici, Colin Buzoianu, Cristian Rudic, Laura Avarvari, Matei Chioariu, Victor Yila) au reusit sa aduca pe scena Teatrului o mica parte din atmosferea spectacolelor de Broadway.
Nici nu am simtit cand au trecut cele 2 ore si jumatate. Am ras, am plans si m-am bucurat alaturi de protagonisti si de public. Un mare multumesc maestrului Razvan Mazilu, care in afara de cunostintele vaste in ale dansului, a dovedit ca poate fi si un regizor de mare exceptie.
Spectacolul poate fi vizionat si la Bucuresti, in data de 13 noiembrie, la Teatrul Odeon. Daca v-a placut filmul, cu siguranta musicalul nu va va dezamagi!
În ultima vreme, am observat cu stupoare cum chiar unii români afirmă despre locuitorii acestei ţări că ar fi doar nişte barbari "daci", care nu ar fi ştiut nici măcar să scrie şi că sunt codaşii Europei. Aceste afimaţii nu pot veni decât din partea unor oameni care dau semne de o incultură crasă. Aş merge mai departe şi aş spune ca această incultură, se trage din ignoranţă. Cu toate astea, pot spune ca am 1001 motive să îi contrazic. Sunt oameni care, pe mine cel puţin, mă fac să mă simt mândră că sunt româncă.
Nu credeam vreodată că voi avea ocazia să întâlnesc oameni speciali. Ii vedeam pe sticlă, în pliante, ziare şi articole. Unii oameni sunt născuţi pentru a sta în lumina reflectoarelor, steaua lor strălucindu-le puternic deasupra. Sunt oameni deosebiţi, cu suflete de artişti, boemi, genii, fiinţe care trăiesc într-o lume plină de magie.
Aceste persoane reuşesc să te transpună într-o lume cu totul aparte, caracterizată de frumuseşe, urâţenie, iubire, ură, decadenţă, mândrie, ezoterism. Prin dans, cuvânt şi cântec, aceşti oameni reuşesc sa facă imposibilul, aducând la viaţă personaje, pe care multi din noi le credeam uitate în cărţi şi partituri prăfuite.
Nu se dau în lături de la nimic. Ceea ce fac, fac din plăcere şi din dragoste, mai întâi pentru public şi apoi pentru ei. Nu caută recompense financiare, cea mai frumoasă dintre ele fiind aplauzele furtunoase de la sfârşitul fiecărui spectacol.
Un asemenea om este Răzvan Mazilu. Pentru cei care nu ştiu cine e, atât pot spune: e cel mai bun dansator contemporan pe care România l-a avut de la Cornel Patrichi incoace. Am avut ocazia să îl văd la Timişoara, în cadrul spectacolului de teatru-dans Remember. A arătat publicului adevărata faţă a unui Dandy, a unui om care doreşte cu tot înadinsul sa fie mereu tânăr şi frumos, a cuiva care cultivă în sine însuşi ideea de frumos, dusă până la exacerbare. Prin puterea dansului şi fără să spună un cuvânt, a reuşit să transmită toate aceste aspecte.
Am fost pur şi simplu hipnotizată, şi pentru câteva minute bune, mi-a fost foarte greu să ies din starea respectivă. În acelaşi an, am mai avut ocazia să îl văd intr-un altfel de spectacol, în cadrul festivalului Street Delivery, organizat de librăria Cărtureşti. De data aceasta, scena era desprinsă din vechile cabareturi Newyorkeze. Nu s-a lăsat mai prejos nici de această dată, şi a arătat publicului latura sa ludică. Şi de această dată, a reuşit să cucerească publicul cu mişcări uşor lascive şi un zâmbet ştrengăresc.
În urma celor două spectacole, am reuşit sa stau puţin de vorbă cu dânsul. Nu am fost niciodată mai emoţionată! Spre marea mea surprindere, maestrul Mazilu a fost foarte cald, zâmbitor şi mai ales foarte modest. Momentul în care m-a îmbrăţişat şi mi-a spus "Mulţumesc din suflet că ai venit!" a fost încărcat de emoţie si căldură sufletească. Răzvan Mazilu este un om cu adevărat deosebit. Păcat insă, că nu suntem capabili să ne punem în valoare adevăraţii artişti ca el, ca Angela Gheorghiu şi ca mulţi alţii, care totuşi ne fac sa ne simţim mândri.
