Powered By Blogger
Se afișează postările cu eticheta filme. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta filme. Afișați toate postările

sâmbătă, 9 martie 2013

Lincoln

Din seria filmelor de Oscar de anul acesta, mi-am propus sa le vad pe toate. Primul dintre ele sta sub ochiul vigilent al lui Steven Spielberg. Lincoln e un film foarte bun, care descrie ultimii ani ai celui de-al 16-lea presedinte al Statelor Unite ale Americii.



Dupa ce am vazut filmul, am facut niscaiva sapaturi in viata lui si am gasit destul de multe lucruri interesante. Mai jos, am selectat acele aspecte care mie mi s-au parut cele mai relevante.

1. Abraham Lincoln este primul presedinte al SUA care a fost pozat la punerea in functie. Nu mai e necesar sa mentionez ca e una din cele mai celebre poze ale sale.



2. El a fost cel care, pe langa faptul ca sustinut abolirea sclaviei, a promovat si dreptul femeilor la vot. Desigur, acest lucru s-a intamplat mult mai tarziu in urma aprobarii Amendamentului nr. 19, in 1920. Dar a reusit sa treaca al 13-lea Amendament in cadrul adunarii Congresului pentru abolirea sclaviei.
3.Abraham Lincoln nu a avut mostenitori. A avut desigur 4 copii. Trei din ei au murit inainte sa implineasca 20 ani, iar ultimii descendenti ai familiei au murit in 1985.

Bineinteles ca mai sunt multe alte lucruri interesante de aflat despre viata si reusitele lui Abraham Lincoln. Insa, vreau sa spun cateva cuvinte si despre film.

Filmul descrie una din cele mai tulburatoare perioade ale SUA: Razboiul Civil. Lincoln este cel ce va conduce Nordul spre o victorie rasunatoare impotriva Sudului. Totodata, el este cel care a abolit sclavia si a desavarsit unitatea statelor (atunci) confederate americane.

Inspiratia filmului o reprezinta romanul biografic al autoarei Doris Kearns Goodwin "Rivalii: geniul politic a lui Abraham Lincoln". Deoarece romanul a fost mult prea stufos, filmul a fost mult mai concentrat. Regizorul, cine altul decat Steven Spielberg a reusit sa redea intocmai atmosfera epocii, prin folosirea unor culori specifice erei: tonuri de gri si sepia.

Mai mult decat atat, ce mi-a placut mie foarte mult, a fost ca Spielberg doreşte să-l surprindă pe Lincoln ca om al deciziilor ce au dus la scrierea istoriei, dar şi să reliefeze abilităţile sale politice incontestabile, tactul desăvârşit şi circumstanţele politice care l-au făcut să străbată cu succes o perioadă greu încercată.



Filmul are si un puternic substrat politic. Daca vedeti filmul, veti intelege despre ce vorbesc. Merita? Desigur, ii dau 5 stele.


marți, 19 februarie 2013

The Great Dictator

Pornind de la celebrul discurs a lui Charlie Chaplin din filmul The Great Dictator, am hotarat sa scriu o mica recenzie a acestui film.

The Great Dictator, sau mai pe romaneste Dictatorul, este poate unul din cele mai reusite filme ale lui Charlie Chaplin. Lansat in 1940, in plin razboi mondial, filmul este o satira la adresa lui Adolf Hitler si a nazismului. Filmul si-a dobandit faima prin faptul ca este primul talkie a lui Chaplin.

Nu am sa insist foarte mult pe subiectul in sine. Acest film trebuie vazut cap-coada, cu mintea limpede. Mai mult decat atat, trebuie sa intelegi substratul socio-politic al vremii. Chaplin interpreteaza un dublu rol: cel al unui barbier si cel al conducatorului Tomaniei (Germania), Adenoid Hynkel (o satira clara la adresa lui Hitler).

Pana si numele aghiotantilor sai sunt reminiscente de personalitati celebre ale celui de-al doilea razboi mondial: Garbitch ( ref. la Goebbles), feldmaresalul Herring (modelat dupa comandantul flotei nemtesti, Luftwaffe, Hermann Goerring), Benzino Napaloni ( numele reprezinta un joc de cuvinte intre Napalm si Benzina, ce duce cu gandul la Benito Mussolini).

De mentionat ar fi cateva scene cheie din film, care au ramas in istoria cinematografiei, ca fiind cele mai faimoase.

1. Celebrul discurs a lui Hynkel. Aceasta scena reprezinta o adevarata satira la adresa discursurilor pe care le facea liderul nazist. Se spune ca Chaplin a studiat foarte mult stilul oratoric al acestuia.


2. Scena din Barber Shop. De data aceasta, in rolul barbierului, il vedem pe Chaplin cum barbeireste un client pe ritmurile Dansului Maghiar nr.5, a lui Johannes Brahms.

3. Dansul lui Adenoid Hynkel. Aceasta este probabil cea mai reprezentativa scena din film, alaturi de cea a discursului, in care il vedem pe Hynkel dansand cu un balon in forma globului pamantesc, pe muzica lui Wagner.


Filmul se termină cu scena în care bărbierul, fiind confundat cu dictatorul, se adresează unei mari audiențe și prin radio întregii națiuni, înainte de invadarea statului Osterlich de către TomaniaChaplin își axează discursul pe explicarea motivelor care necesită încetarea ostilităților. Discursul controversat al lui Chaplin ar fi putut contribui la încetarea războiului, dacă statele beligerante l-ar fi luat în serios.

E un film superb de arta, ce nu trebuie ratat!

vineri, 11 ianuarie 2013

Bent (1997)

M-am gandit vreo 2 zile cum sa scriu despre acest film. E bulversant si te pune pe gandit in privinta multor aspecte. Una din frazele cheie ale filmului este sa nu ai prejudecati. In ce sens?

Sa zicem ca unii sunt mai sensibili moral si vizual, in special daca vad primele scene din film. Filmul se deschide cu cateva scene de sex decadent, care duce cu gandul la petrecerile romane din Antichitate, si foarte subtil este conturat personajul principal, jucat minunat de Clive Owen.

Bent e genul de film care nu are nevoie de foarte multe replici, pentru ca vizual transmite mult si puternic. Pentru cinefili, dialogul foarte bine cunoscut are un mesaj foarte profund, dincolo de aparenta de lentoare si non-sens.



Nu e un film despre homosexualitate, despre Holocaust, nu doreste sa socheze. Dimpotriva, e un film puternic ancorat in inconstientul colectiv. Daca e sa privim substratul filmului, putem trage concluzia ca e un film despre umanitate. Mai mult decat atat, despre umanitate impinsa la limitele ei extreme. Este vorba despre instinctul de supravietuire, care nu lasa personajele sa o ia razna in lagarul de concentrare. Este vorba despre iubire, care se poate dezvolta in oricum, oriunde, si in orice circumstante. Este vorba de sacrificiu si puterea salvatoare a fanteziei.

Cand nu mai ramane nicio farama de speranta, singurul refugiu este propria minte, unde personajele pot face dragoste, pot vorbi, pot sta imbratisati fara sa spuna niciun cuvant. Filmul descrie de asemenea cruzimea, teroarea regimului fascist. Toate acestea sunt fin sugerate prin dialog si imagini la scara redusa, deloc explicite, care ne induc starea generala a filmului. Cruzimea si teroarea sunt mai degraba prezentate sub forma lor tacuta, care este mult mai puternica.

Filmul poate fi considerat o oglinda, in care fiecare din noi isi vede propria reflectie, in care ne analizam uratenia sau frumusetea, fara cosmetizare.

Pentru cei ce iubesc filmele de calitate, Bent  este un must-see!

marți, 30 octombrie 2012

The Full Monty

6 oameni, 1 sansa de a schimba ceva in viata lor. Pe langa acestea, se mai adauga dramele fiecarui personaj atent conturate si imbinate asemeni unui goblen. Spectacolul The Full Monty, in regia maestrului coregraf Razvan Mazilu, are toate ingredientele necesare unui spectacol savuros si plin de viata.


Publicul Teatrului National din Timisoara a avut ocazia duminica seara sa urmareasca acest spectacol. Trebuie sa recunosc ca am avut asteptari mari, in special pentru ca vazusem si filmul care mi-a placut enorm de mult.
O recenzie propriu-zisa a spectacolulu ar fi useless. Va indemn (daca sunteti din Timisoara) sa mergeti sa vedeti acest spectacol. Nu va va dezamagi!
E un spectacol minunat, in care actorii au depus un efort extraordinar (s-a vazut din placerea cu care au conturat personajele), cu decoruri minunate si replici memorabile.
Alaturi de orchestra live, condusa de David Crescenzi, actorii (Richard Balint, Ion Rizea, Victor Manovici, Colin Buzoianu, Cristian Rudic, Laura Avarvari, Matei Chioariu, Victor Yila) au reusit sa aduca pe scena Teatrului o mica parte din atmosferea spectacolelor de Broadway.
Nici nu am simtit cand au trecut cele 2 ore si jumatate. Am ras, am plans si m-am bucurat alaturi de protagonisti si de public. Un mare multumesc maestrului Razvan Mazilu, care in afara de cunostintele vaste in ale dansului, a dovedit ca poate fi si un regizor de mare exceptie.

Spectacolul poate fi vizionat si la Bucuresti, in data de 13 noiembrie, la Teatrul Odeon. Daca v-a placut filmul, cu siguranta musicalul nu va va dezamagi!

Un mic bonus :)


sâmbătă, 13 octombrie 2012

La ce ne mai uitam ?

Dand o raita la televizor, prin cele nspe canale, mi-am dat seama ca nu prea ai la ce sa te uiti sambata dupa-masa. In consecinta, se ia una bucata laptop, se acceseaza internetul, se descarca filme, se aseaza comfortabil pe canapea cu popcorn in brate a:). Weekendul asta am decis sa aleg filme care sa ma binedispuna. So, am ales musical-uri. Muzica buna, coregrafii extraordinare, si replici amuzante. In fond, nu trebuie prea multi neuroni pentru un asemenea gen. They are feel good movies.

Burlesque



E un musical electrizant in timpul căruia nu mi-am putut stăpâni picioarele să nu bată ritmul și să nu zâmbesc de încântare. Este o piatră de hotar pentru divertismentul live, un film plin de strălucire și care dă o nouă imagine filmului de divertisment.


Alături de Ali (Christina Aguilera), filmul te duce direct în lumea cabaretului. Pe măsură ce steaua lui Ali strălucește din ce în ce mai tare, clubul Burlesque condus de Tess (Cher) își atinge scopul inițial: de a încânta, a fascina și a împlini visuri. Overall, e un film plăcut, just right pentru sâmbătă seara.

Fantoma de la Operă

Acest muzical a pornit de la romanul lui Gaston Leroux. Transpunerea lui Andrew Lloyd Webber într-un musical a depăsit orice așteptări. E grandios, muzica absolut superbă, iar actorii au dat tot ce au avut mai bun. Despre ce e vorba? Un el și o ea, însă cu un destin mai aparte.


 Vocea lui o cheamă pe sensibila Christine Daae (Emily Rossum) susținându-i talentul din cele mai intunecoase colțuri ale Operei. Doar profesoara ei de balet (Miranda Richardson) știe ca misteriosul Înger al Muzicii este Fantoma (Gerard Butler), un geniu muzical desfigurat, care bântuie prin catacombele Operei din Paris. Pasiuni înflăcărate, gelozii cumplite și iubiri obsesive. Acestea sunt cuvintele cheie ale acestui super muzical.

Chicago

1929 in orașul Chicago. Crimă, pasiune, celebritate, sex și jazz. Roxie Hart ( Renee Zellweger) este hotărâtă să-și schimbe viața. Visul ei este să devină o mare vedetă de cabaret. Roxie va fi într-adevăr celebră, însă nu datorită velităților sale muzicale.

Ea se trezește în închisoare alături de idolul său, Velma (Catherine Zeta-Jones). Între zidurile închisorii, Roxie îl cunoaște pe faimosul avocat Billy Flynn (Richard Gere), care este de acord să o apere în schimbul unei sume modeste de bani. Intrigi, răsturnări de situație și prietenii neașteptate caracterizeaza filmul.

Singing in the Rain

Acest film este deja un clasic al muzicalurilor, alături de West Side Story și The Sound of Music.  Anul în care se desfășoară acțiunea e 1927, momentul când se lumea filmului are în final voce. Multe din vedetele filmului mut vor fi detronate, printre care și Don Lockwood (Gene Kelly).


Când ultimul său e transformat în muzical, vocea Linei și e adusă o debutantă Kathy Selden. Pe parcursul filmărilor între cei doi, Don și Kathy se infiripă o frumoasă poveste de dragoste.

Bineînteles că ar mai fi muzicaluri care merită văzute:
- Rent
-Cats
- Sweeney Todd: Demon Barber from Fleet Street
-Moulin Rouge
-Jesus Christ Superstar
-The Producers
- My Fair Lady
- Les Miserables.



Personal, mie toate mi se par reușite și merită văzute.

sâmbătă, 15 septembrie 2012

Filme de razboi

De mică iubesc filmele. Până acum, în scurta mea existență, am văzut filme bune, filme extraordinare care m-au marcat, filme mai puțin bune (comerciale, să le zicem) și filme dezastroase (pe care sincer, nu vreau să le mai văd ever).

Sunt câteva opere cinematografice, pline de încărcătură emoțională, pe care aș putea să le revăd oricând. Doar căăăă, sunt atât de pline de emoție, încât minute bune nu sunt bună de nimic. Lista de mai jos e pur subiectivă și reprezintă cele mai bune filme (in my humble opinion) care se axează pe tematica războiului. Sunt filme care scot în evidență umanitatea, sau lipsa acesteia, speranța și resemnarea, sentimente contradictorii care se regăsesc în orice situație limită.

Schindler's List (1993)

Cred că nu există personă pe această planetă care să nu fi văzut acest film. Este într-adevăr însăși definiția unei capodopere. Câștigător a 7 premii Oscar, filmul, bazat pe o poveste reala,  a cucerit atât criticii de artă, cât și publicul. Povestea se derulează în timpul celui de-al doilea război mondial și conturează un personaj pe cât de misterios și controversat, pe atât de simplu, în esență. Oscar Schindler, membru al partidului Nazist, este un afemeiat și un profitor, dar care reușește să salveze viețile a mai bine de 1100 de oameni.  E un film tulburător, în care se împleteste speranța pentru unii, și condamnarea pentru alții.

The Pianist (2002)

Deși tratează același subiect, filmul este clar un masterpiece european. Filmul se bazează pe memoriile pianistului polonez Wladyslaw Spilzman (recomand și cartea!), care este forțat pe timpul ocupației naziste a Poloniei să ducă o viață de fugar. Replicile personajului principal sunt puține, violența și situațiile tensionate sunt reduse la metafore vizuale subtile, iar frica și speranța sunt redate prin superba muzica a lui Frederic Chopin.

Sophie's Choice (1982)

De ce acest film este diferit de altele? În primul rând, războiul și toate atrocitățile acestuia sunt văzute prin ochii unei femei simple, care este aruncată într-o situație dramatică. Sophie, o catolică poloneză, este supraviețuitoare a lagărului de concentrare Auschwitz, unde și-a pierdut cei doi copii și soțul. După terminarea războiului, se mută la New York. Aici, îl va cunoaște pe tânărul Stingo, care este în căutarea unui subiect pentru cartea sa. Tânărul se îndrăgostește de ea,  însă află că umbrele trecutului sunt mult mai puternice decât dragostea.

The Boy in the Striped Pajamas(2008)



Spre marea mea surprindere, acest film nu este deloc violent vizual, dar te zdruncina emotional. Filmul este unic pentru faptul că războiul este perceput din prisma unui copil ca o joacă. Fiindu-i interzis să iasă din curtea din față a casei, fără prieteni, Bruno (personajul principal) scapă prin fereastra magaziei din curtea din spatele casei și ajunge în spatele unui lagăr de concentrare. Aici, leagă o prietenie extraordinară cu un micut prizonier. În cele din urmă, prietenia acestora duce la un final neașteptat. E un film care te lasă fără cuvinte.

El Laberinto del Fauno (2006)



1944. Tânăra Ofelia este forțată să se mute în casa noului tată, acum că mama sa trebuie să nască. Este un thriller cu elemente fantastice și clasice ale genului a la Guillermo del Toro. Nu este deloc o poveste pentru copii, dimpotrivă, e pentru adulți, o dovadă a puterii imaginației. O poveste gotică pe fundalul represiunii franchiste post-război. Deși are toate elementele unei povești cu zâne (bine-rău, curaj, sacrificiu, dragoste, pierdere), aparențele înșeală.