The Great Dictator

Pornind de la celebrul discurs a lui Charlie Chaplin din filmul The Great Dictator, am hotarat sa scriu o mica recenzie a acestui film.

The Great Dictator, sau mai pe romaneste Dictatorul, este poate unul din cele mai reusite filme ale lui Charlie Chaplin. Lansat in 1940, in plin razboi mondial, filmul este o satira la adresa lui Adolf Hitler si a nazismului. Filmul si-a dobandit faima prin faptul ca este primul talkie a lui Chaplin.

Nu am sa insist foarte mult pe subiectul in sine. Acest film trebuie vazut cap-coada, cu mintea limpede. Mai mult decat atat, trebuie sa intelegi substratul socio-politic al vremii. Chaplin interpreteaza un dublu rol: cel al unui barbier si cel al conducatorului Tomaniei (Germania), Adenoid Hynkel (o satira clara la adresa lui Hitler).

Pana si numele aghiotantilor sai sunt reminiscente de personalitati celebre ale celui de-al doilea razboi mondial: Garbitch ( ref. la Goebbles), feldmaresalul Herring (modelat dupa comandantul flotei nemtesti, Luftwaffe, Hermann Goerring), Benzino Napaloni ( numele reprezinta un joc de cuvinte intre Napalm si Benzina, ce duce cu gandul la Benito Mussolini).

De mentionat ar fi cateva scene cheie din film, care au ramas in istoria cinematografiei, ca fiind cele mai faimoase.

1. Celebrul discurs a lui Hynkel. Aceasta scena reprezinta o adevarata satira la adresa discursurilor pe care le facea liderul nazist. Se spune ca Chaplin a studiat foarte mult stilul oratoric al acestuia.

2. Scena din Barber Shop. De data aceasta, in rolul barbierului, il vedem pe Chaplin cum barbeireste un client pe ritmurile Dansului Maghiar nr.5, a lui Johannes Brahms.

3. Dansul lui Adenoid Hynkel. Aceasta este probabil cea mai reprezentativa scena din film, alaturi de cea a discursului, in care il vedem pe Hynkel dansand cu un balon in forma globului pamantesc, pe muzica lui Wagner.

Filmul se termină cu scena în care bărbierul, fiind confundat cu dictatorul, se adresează unei mari audiențe și prin radio întregii națiuni, înainte de invadarea statului Osterlich de către TomaniaChaplin își axează discursul pe explicarea motivelor care necesită încetarea ostilităților. Discursul controversat al lui Chaplin ar fi putut contribui la încetarea războiului, dacă statele beligerante l-ar fi luat în serios.

E un film superb de arta, ce nu trebuie ratat!

Narcis si Gura de Aur, Herman Hesse

De la Steppenwolf, nu am mai citit alt roman scris de Herman Hesse. Am ales aceasta carte, deoarece m-a intrigat titlul. Pe parcurs, mi-am dat seama ca unul din aspectele pe care se axeaza este atmosfera de ev mediu germanic, specific scrierilor lui Hesse.

Intamplarile se petrec candva in perioada Evului Mediu tarziu. Narcis si Gura-de-Aur se cunosc in tinerete la scoala unei manastiri. In tip ce Narcis era un student eminent si plin de devotiune, Gura-de-Aur nu era slab.  Ceva in personalitatea lui Goldmund (Gura-de-Aur) nu se potrivea cu locul respectiv.

Narcis il ajuta pe Goldmund sa se descopere pe sine. E un fel de calatorie initiatica sufleteasca, in care descopera amintirea mamei sale, care murise in copilarie. In urma acestei experiente, Goldmund hotaraste sa paraseasca manastirea si sa redescopere lumea.

Cea mai mare parte a cartii urmareste istoria vietii lui Gura-de-Aur, cum el incepe prin a invata dragostea trupeasca de la nenumarate femei, cum isi descopera apoi inclinatia de artist si intra in atelierul unui sculptor, cum pentru el mereu apare contradictia dintre dorinta de a experimenta lumea si nevoia de interiorizare pe care o presupune crearea unei opere de arta.

La sfarsitul cartii Gura-de-Aur revine la manastire si lucreaza la o ultima opera. Intre timp Narcis ajunsese abate. In orice caz e descrisa opozitia dintre vietile celor doi, si prietenia ciudata care ii lega. Finalul nu-l dezvalui ca sa nu stric placerea celor care n-au citit cartea inca.

Avand in vedere ca este a doua carte de Herman Hesse pe care am citit-o, e chiar o lectura foarte placuta. E mai usurica decat Steppenwolf, si e mai putin dark. All in all, it's a good book.

Bent (1997)

M-am gandit vreo 2 zile cum sa scriu despre acest film. E bulversant si te pune pe gandit in privinta multor aspecte. Una din frazele cheie ale filmului este sa nu ai prejudecati. In ce sens?

Sa zicem ca unii sunt mai sensibili moral si vizual, in special daca vad primele scene din film. Filmul se deschide cu cateva scene de sex decadent, care duce cu gandul la petrecerile romane din Antichitate, si foarte subtil este conturat personajul principal, jucat minunat de Clive Owen.

Bent e genul de film care nu are nevoie de foarte multe replici, pentru ca vizual transmite mult si puternic. Pentru cinefili, dialogul foarte bine cunoscut are un mesaj foarte profund, dincolo de aparenta de lentoare si non-sens.

Nu e un film despre homosexualitate, despre Holocaust, nu doreste sa socheze. Dimpotriva, e un film puternic ancorat in inconstientul colectiv. Daca e sa privim substratul filmului, putem trage concluzia ca e un film despre umanitate. Mai mult decat atat, despre umanitate impinsa la limitele ei extreme. Este vorba despre instinctul de supravietuire, care nu lasa personajele sa o ia razna in lagarul de concentrare. Este vorba despre iubire, care se poate dezvolta in oricum, oriunde, si in orice circumstante. Este vorba de sacrificiu si puterea salvatoare a fanteziei.

Cand nu mai ramane nicio farama de speranta, singurul refugiu este propria minte, unde personajele pot face dragoste, pot vorbi, pot sta imbratisati fara sa spuna niciun cuvant. Filmul descrie de asemenea cruzimea, teroarea regimului fascist. Toate acestea sunt fin sugerate prin dialog si imagini la scara redusa, deloc explicite, care ne induc starea generala a filmului. Cruzimea si teroarea sunt mai degraba prezentate sub forma lor tacuta, care este mult mai puternica.

Filmul poate fi considerat o oglinda, in care fiecare din noi isi vede propria reflectie, in care ne analizam uratenia sau frumusetea, fara cosmetizare.

Pentru cei ce iubesc filmele de calitate, Bent  este un must-see!

Leapșă cu cărți

Șiiii pentru că e la modă o leapșă, hop și eu. Asta am "furat-o" de pe Gugăl. Asta așa, până neuronii mei creți vor veni cu o idee mai bună de postare. Meanwhile...

Ce autor apare mai des în bibliotecă?

Sunt foarte mulți autori care își au reședința la mine în bibliotecă. Aș zice Alexandre Dumas, Herman Hesse...

Din ce carte ai mai multe exemplare?

Cei trei mușchetari (engleză, franceză, română) :D

De ce personaj de ficţiune ai fost îndrăgostit în secret?

Hmm...grea întrebare. Probabil Ștefan Gheorghidiu (Ultima noapte de dragoste)

Ce carte ai citit cel mai des?

The Picture of Dorian Gray - de vreo 5 ori am citit-o 

Care era cartea ta preferată la 10 ani?

De fapt au fost mai multe: Singur pe lume - Hector Malot, Fram - Cezar Petrescu, White Fang - Jack London

Care a fost cea mai proastă carte citită anul trecut?

Cu ce să încep?  Seria Twilight (citită din curiozitate), American Psycho (just...eww... no)

Care a fost cea mai bună carte citită anul trecut?

Again, sunt mai multe. Everything is Illuminated - Jonathan Safran Foer, The Human Stain - Phillip Roth, The Prestige - Christopher Priest

Ce carte ţi-ar plăcea să vezi ecranizată?

Sanctus, cu siguranță. Ah, și Portretul lui Dorian Gray.

Descrie visul cel mai straniu în care să fie inclus un scriitor, o carte sau un personaj literar?

Eh? :)) Habar n-am... poate să stau de vorbă într-o cafenea cu Thomas Keneally, Eric Emmanuel Schmitt, Oscar Wilde șii probabil Herman Hesse. 

Care este cartea cea mai puţin cultă pe care ai citit-o ca adult?

Cea mai puțin cultă.... poate traducerea în română a romanului Requiem for a Dream.

Care e cartea cea mai dificilă pe care ai citit-o?

Vroiam să spun Anna Karennina, dar mi-am adus aminte de Mizerabilii. Le consider puțin dificile din cauza volumului. Otherwise, sunt must-read books.

Preferi autorii francezi sau ruşi?

Pot ambii? Pot? :D

Shakespeare, Milton sau Chaucer?

Always Shakesperare

Ce te deranjează cel mai mult în activitatea de a citi?

Zgomotul de afară

Care este romanul tău favorit?

Sunt prea multe!

Povestiri scurte, schiţe?

Povestiri scurte. Recent am citit un volum de povestiri scurte de Jose Luis Borges, Aleph.

Non- ficţiune?

Cărți de istorie, artă, cultură generală mostly.

Ce scriitor este supraevaluat?

Chiar trebuie să o mai menționez? Stephenie Meyer, evident.

Ce carte ţi-ai lua pe o insulă pustie?

Război și pace, Lev Tolstoi. Nu de alta, dar probabil o să le ia ceva timp să mă culeagă de pe o insulă din mijlocul Atlanticului. 

Şi acum…ce citeşti?

Cheia - Simon Toyne

Bărbați care urăsc femeile (The Girl With the Dragon Tattoo) - Stieg Larson

Muzica și Dansul ca Artă

Se știe că dansul este una dintre cele mai vechi reprezentări ale sufletului și ale sentimentelor umane. Când a apărut Dansul? Nu se știe foarte exact. Fiind o activitate spontană, aproape universală și strâns legată de numeroase aspecte ale culturii, este posibil ca dansul să se fi dezvoltat odată cu specia umană.

Mai mult decât atât, dansul a apărut înaintea muzicii, ca o reprezentare animată, inteligentă a performanțelor în arta vânătorii și a luptei în primele triburi de oameni primitivi. În consecință, se poate vorbi de caracterul ritualic al dansului, de artă sau de divertisment.

Prin dans, prin limbajul trupului, se spune o poveste, servește în scopuri religioase, este liant social, sau pur și simplu o activitate plăcută. Prin dans, Omul își dezvăluie emoțiile, stările sufletești și ideile lăuntrice. Dansul este cea mai pură expresie a sufletului uman.

Un alt ingredient care se află în strânsă legătură cu dansul, este muzica. Fără ea, dansul nu ar fi posibil. De la ritmuri tribale, până la armonii sofisticate, muzica reprezintă oglinda lumii. Atât dansul, cât și muzica pot exprima tot. De ce? Pentru ca ambele au puterea să abstractizeze aspecte ale vieții umane: nașterea, moartea, fericirea, tristețea, pasiunea, gelozia, iubirea, despărțirea, vântul, libertatea, chiar și nimicul.

Dansul și muzica, prin caracterul lor ancestral, sunt arme mult mai puternice decât cuvântul rostit. De cele mai multe ori, un gest realizat prin dans, este echivalentul a 1000 de cuvinte. Cineva spunea odată că a învăța să mergi te eliberează. A învăța să dansezi însă, îți dă cea mai mare libertate de a (te) exprima cine ești cu întregul corp. Muzica și dansul sunt acele manete care permit Omului să ia parte la controlul cosmic asupra lumii sale și a celei ce îl înconjoară.