duminică, 8 februarie 2015

Vise oglindite...

Era o zi ca oricare alta, in care razele soarelui se reflectau in oglinzile vechi
de 500 ani si raspandeau lumina si caldura peste tot. Ma plimbam absenta prin camerele
invechite, alaturi de alte zeci de persoane, pana cand am ajuns in Holul Oglinzilor.
Cerul se intuneca incet-incet, si intr-una din oglinzile flancate de ingeri auriti, am simtit prezenta
fantomatica a cuiva...

I se spunea Regele Soare... da, exista o vreme cand era cel mai puternc om din Franta,
cand asemenea Soarelui, toata lumea gravita in jurul sau, facandu-i pe plac. Acum, la
ceas de batranete, nici macar oglinda nu il mai recunoaste. Anii au trecut peste el
lasandu-si o amprenta cruda asupra fetei sale. Nopti nedormite in compania unora dintre
cele mai frumoase femei din regat, legi ce trebuiau retusate si refacute, astfel incat
totul sa mearga ca pe roate, intrig si blesteme...da, toate acestea se reflecta asupra
Lui si il apasa din ce in ce mai greu.

Racoarea rece a diminetii parca il invioreaza si ii mai intremeaza corpul obosit. Cu ultimele
puteri deschide geamurile mari ale Holului de Oglinzi isi priveste nostalgic gradinile.
Mireasma imbietoare a crinilor si mirosul delicat de portocale il face sa inchida ochii
pentru o clipa si sa se intoarca in trecut. Amintirile ii revin dureros... Cat de mult a iubit-o!
Cat de frumoasa era... sau poate ca era astfel doar in ochii lui. Ce mai conta ce credea lumea!
Erau doar ei doi si lumea la picioare. Cate nopti nu au pierdut vorbind ore in sir despre dragoste,
despre viata, despre totul si nimic. Vocea ei il linistea si il facea sa-si uite pentru o clipa
atributiile de rege... de monarh absolut. Ea era cea care ii reda umanitatea intr-o lume
in care crezuse ca isi pierduse aceasta calitate pentru totdeauna.

Un fulger lumineaza cerul si il trezeste la realitate. Ploaia incepe sa ropoteasca puternic
si sa il scoata din reverie. Ploaia... cat de liberatoare il face sa se simta! Renaste in el
toata tineretea si puterea de viata. Este din nou puternic. Da, poate recuceri lumea! Cu siguranta.
Revenindu-si in simturi, alearga pe coridoarele lungi ale Versailles-ului. Din ce in ce mai repede,
pasul cadentat isi face simtita prezenta si ecourile se aud peste tot... e din ce in ce mai apasat pasul,
inima pare ca ii sare din piept. Traieste! Ploaia parca ii asculta pasul si inima, si se inteteste
din ce in mai tare, intr-un ritm asurzitor. Pasii grabiti il duc spre gradjul, unde de atatea ori
isi lua armasarul si pentru cateva clipe uita de regalitate, de etichete de tot!

"Bine te-am regasit, prietene! Ce zici, mai pornim in ultima noastra aventura?" Negrul armasar
incuviinta si cumva facu o reverenta in fata Regelui, in fata Omului. Omul il mangaie bland,
se uita in ochii sai, si cumva toate clipele de libertate, trecute si viitoare, se derulara in fata ochilor.
"Hai, pentru ultima data!". Urca cu greu, piciorul il tragea in jos, insa gasi o ultima farama de putere
si reusi sa incalece. Calul porni la galop, acoprit de ploaia calda de vara si pe fundalul muzicii furtunii.

Pe masura ce Omul si Calul deveneau un intreg, ploaia ropotea si mai tare, lovind obrajii ofiliti
si corpul obosit de vreme al calului. In varful dealului, calul se cambra pentru ultima oara si cazu
la pamant, obosit si gafaind din cauza efortului. Omul cazu si el langa el, in noroiul care il acoperea
in intregime. "Ciudat, ultima oara cand am cazut in noroi, a fost momentul in care am decis sa construiesc Versailles-ul", ofta Regele. In momentul acela, calul isi daduse ultimul oftat si spiritul sau insotea fulgerele care dantuiau jucause pe cer.

Regele, Omul, isi luase "adio" de la prietenul sau care il insotise in atatea batalii, si ii fusese
alaturi cand niciuna din damele de companie nu puteau sa ii ofere linistea de care avea atata nevoie.
"Ne vedem in curand, prietene drag!" Noroiul greu il tragea in jos si nu il lasa sa se ridice. Ploaia
sau poate lacrimile, ii ardeau obrajii galbejiti de vreme si apasau greu pe umerii sai obositi. Cu grija,
isi ridica bastonul, se sprijini de el si trupul obosit era inca o data vertical.

Cu pasi marunti, se indrepta spre palat, admirand pentru ultima data toate minunile pe care le faurise
aici. Era singur... singur intre atatia copaci, intre fantanile minunate care odinioara bucurau sufletele
celor care veneau aici, singur, singur... Singur la inaltime, in fata oglinzilor care ii reflecta fiecare
particica din personalitatea sa puternica. Urca cu greu scarile spre Holul Oglinzilor, unde geamul inca era deschis si perdeaua fantomatica prindea conturul EI. Cu ultimele puteri, isi arunca deoparte hainele murdare, si se intinse in patul rece pentru ultima oara. "singur, am fost intotdeauna singur..." murmura incet si inchise ochii.

Am deschis ochii si am zambit... Eram singura pe coridoarele Versailles-ului si m-am indreptat spre iesire. Ploaia calda se scurgea usor peste fantanile triste. Mi-am inchis nasturii de la trenci si am deschis umbrela, indreptandu-ma spre statia de metrou.

sâmbătă, 20 septembrie 2014

Paznicii legamantului, Tom Egeland

Dupa ce am terminat de citit trilogia Sanctus, am "pus mana" pe o alta carte, luata la intamplare ce ii drept. Ceea ce mi-a atras atentia a fost titlul. Ce m-a incitat sa o iau si sa nu o pun jos, a fost scurtul rezumat de pe coperta din spate.

Cartea trateaza si impleteste trei mitologii: crestinismul, cea nordica si cea egipteana, intr-un mod in care nu credeam posibil. Autorul cam pune sub semnul intrebarii lucrurile pe care le credem fara sa le cercetam, si mai important, mereu sa ne punem intrebari si sa gasim raspunsuri unde nu te astepti.



Despre ce e vorba?

Dupa ce si-a facut un renume in cercurile stiintifice prin descoperirea Raclei Sfintelor Taine, excentricul arheolog Bjorn Belto si-a reluat existenta searbada de mai inainte. Tocmai cand credea ca nu mai are ce sa i se intample, gaseste insa niste manuscrise criptate care ii dau din nou viata peste cap, aruncandu-l in mijlocul unei conspiratii religioase vechi de o mie de ani. Bjorn pune cap la cap toate indiciile, in acealsi timp spargand coduri din ce in ce mai complexe.

Cercetarile il poarta inapoi in timp, in anul 1013, cand razboinicii vikingi ai regelui Olav au jefuit un mormant egiptean, intrand in posesia celui mai mare secret al Vechiului Testament. Descoperirile il poarta din bisericile de lemn din Norvegia pana in pesterile din Islanda, din Londra pana in Luxor si in Republica Dominicana. O calatorie in jurul lumii, care in anumite momente il va lumina, dar in altele il va baga si mai mult in ceata.

Dar avand pe urmele lui o serie de asasini platiti, va reusi Bjorn sa dea in vileag cea mai mare musamalizare din istoria crestinismului, si sa scuture din temelii tot ce a fost cladit pana acum? Asta o veti afla doar daca veti citi aceasta minunata carte.

Chiar o recomand iubitorilor actiunii bine inchegate, celor care indragesc o poveste plina de suspans si o intriga care te tine cu sufletul la gura. Cartea si-a implinit menirea si mi-a starnit curiozitatea sa aflu cat mai multe despre civilizatiile nordice, si sa sap mai adanc in vechea civilizatie egipteana. Eu ii dau 9/10.

Cartea am luat-o de aici.

luni, 8 septembrie 2014

Turnul, Simon Toyne

In sfarsit am pus si eu mana pe al treilea volum din trilogia Sanctus, la aproape un an dupa ce am devorat primele doua volume.

Primele doua volume Sanctus si Cheia m-au tinut cu sufletul la gura, desi au fost pe ici, pe colo anumite chestii care mie nu prea mi-au placut. Insa, am fost hotarata sa citesc si al treilea volum, macar ca sa-mi fac o parere de ansamble.



Asadar, Cheia se termina la fel de "in coada de peste" ca si primul volum. Al treilea volum poarta cititorul in tot atatea locuri, si are la altfel de rasturnari de situatie. Aparent, sunt 2 povesti paralele, cea a lui Liv, si cea a agentului FBI, Joe Shepperd.

Pentru prima data in istoria Citadelei, aceasta isi deschide vrand-nevrand portile in fata lumii. De ce oare chiar acum, dupa secole in care calugarii Sancti au tinut cu pretul vietii secretele ei? Un virus mortal isi face aparitia in interiorul Citadelei, intre calugarii Sancti, si ameninta eradicarea lor.

Gabriel Mann, este si el infectat, dar cumva corpul lui reuseste sa tina boala sub control. Oare calugarii vor reusi sa sintetizeze un antidot, din sangele lui Gabriel?

Liv Adamsen, a ramas in desert, acolo unde s-a incheiat " Cheia" si a devenit un fel de Mesia, care promoveaza buna intelegere, chiar si printre straini. Nici aici, ea nu e scutita de amenintari, si momente in care si-ar putea pierde viata.

Paralel cu tot ceea ce se intampla in Citadela, cititorul urmareste povestea agentului FBI, Joe Shepherd. Si el, la randul lui, are secrete pe care le ascunde de superiorul sau. Trimis intr-o misiune,
agentul Sheperd investigheaza disparitia unui valoros om de stiinta de la NASA. Sirul de evenimente il conduce la descoperirea unei conspiratii cu implicatii globale. Un lucru e clar, si leaga cele doua povesti: un eveniment cu totul extraordinar e pe cale sa se intample, care ori va fi un nou inceput pentru omenire, ori Sfarsitul Zilelor?

Daca e sa imi spun parerea, which I will, as zice ca e impartita. Pe de o parte, "Turnul" m-a tinut cu sufletul la gura, pe de alta parte, am ramas un pic dezamagita... mai ales de final. Per ansamblu, cartea e bine scrisa, insa are momente cliseice si scene care pareau scoase dintr-un film de Hollywood.

Totusi, zic eu, ca nu a fost nicidecum o pierdere de timp. Ma bucur ca am avut ocazia sa citesc altceva decat Dan Brown, desi aproximativ tot in aceeasi sfera se invarte. Daca o recomand? Desigur! E o carte lejera, perfecta pentru zilele mohorate de toamna ce urmeaza! :)

joi, 4 septembrie 2014

Baiatul cu pijamale in dungi, John Boyne

Dupa aproape un an in care am lasat praful pe blog, am decis sa revin. Intr-un an de zile, am citit multe carti, am vazut multe filme si spectacole, si pana la sfarsitul anului planuiesc sa am o recenzie pe zi.

Astfel, am sa incep cu "Baiatul cu pijamale in dungi". Inainte sa citesc cartea, am vazut filmul. Trebuie sa recunosc ca m-a tulburat enorm, asa ca am decis sa citesc si cartea. Chiar daca a trecut un timp de cand am terminat-o, tot imi gasesc foarte greu cuvintele.



Din punctul meu de vedere, cartea este fantastica, si am sa si argumentez de ce. Actiunea cartii se invarte in jurul lui Bruno, un baiat de noua ani, care este fortat datorita imprejurarilor (al doilea razboi mondial) sa plece din Berlinul anilor 40 intr-un loc mai retras, sa spuna "adio" prietenilor sai si sa inceapa o viata noua intr-o padure de langa Out-With.

Bruno, dintr-un simt al aventurii, incepe sa exploreze imprejurimile si ajunge in fata unui gard. Dincolo de acest gard, el a vazut baraci. In prima instanta, a crezut ca e o fabrica, insa era nedumerit de faptul ca nu vedea muncitori; sau daca vedea, purtau "pijamale in dungi"

Astfel că, într-o după-amiază, vrea sa exploreze si mai mult, merge de-a lungul gardului şi zăreşte Punctul care deveni o Pată, care deveni un Strop, care deveni o Siluetă, care deveni un Băiat. S-a intalnit cu un baiat, pe nume Shmuel, care pentru vârsta de 9 ani era şi mai mic decât Bruno, era foarte slab, cu ochii adânciţi în orbite, cu părul ras şi vene aparente, îmbrăcat cu aceleaşi pijamale în dungi pe care Bruno le vedea de la fereastra camerei lui. Cei doi dezvoltă o prietenie foarte strânsă, întâlnindu-se aproape zilnic în locul unde se văzuseră prima oară şi pe unde Bruno îi strecura mâncare.

Intre cei doi copii se leaga o prietenie foarte stransa,astfel incata Shmuel il roaga la un moment dat sa treaca de gard si sa il ajute sa isi caute tatal. A doua zi, Bruno imbraca pijamalele de la Shmuel, trece gardul si incep cautarea tatalui lui Shmuel.

Mai mult de atat nu am sa dezvalui din carte, pentru ca si-ar pierde farmecul. Ceea ce este cu adevarat tulburator este modul cum atrocitatile celui de-al doilea razboi mondial au fost percepute de un copil de noua ani. Autorul reuseste sa surprinda toate fineturile, in acelasi timp, purtandu-ne pe noi, cititorii in mintea copilului. Copilul nu stie ce se intampla cu adevarat in spatele gardului, de ce Fury e tot timpul nervos si nu intelege de ce a fost necesara mutarea la Out-with (Auschwitz), si in special nu isi da seama de adevaratele orori ce aveau loc dincolo gard.

Cartea, la fel ca si filmul, sunt emotionante, te poarta de la o extrema la alta si te face sa te intrebi, cum de s-a permis sa se intample asa ceva?


sâmbătă, 9 martie 2013

Lincoln

Din seria filmelor de Oscar de anul acesta, mi-am propus sa le vad pe toate. Primul dintre ele sta sub ochiul vigilent al lui Steven Spielberg. Lincoln e un film foarte bun, care descrie ultimii ani ai celui de-al 16-lea presedinte al Statelor Unite ale Americii.



Dupa ce am vazut filmul, am facut niscaiva sapaturi in viata lui si am gasit destul de multe lucruri interesante. Mai jos, am selectat acele aspecte care mie mi s-au parut cele mai relevante.

1. Abraham Lincoln este primul presedinte al SUA care a fost pozat la punerea in functie. Nu mai e necesar sa mentionez ca e una din cele mai celebre poze ale sale.



2. El a fost cel care, pe langa faptul ca sustinut abolirea sclaviei, a promovat si dreptul femeilor la vot. Desigur, acest lucru s-a intamplat mult mai tarziu in urma aprobarii Amendamentului nr. 19, in 1920. Dar a reusit sa treaca al 13-lea Amendament in cadrul adunarii Congresului pentru abolirea sclaviei.
3.Abraham Lincoln nu a avut mostenitori. A avut desigur 4 copii. Trei din ei au murit inainte sa implineasca 20 ani, iar ultimii descendenti ai familiei au murit in 1985.

Bineinteles ca mai sunt multe alte lucruri interesante de aflat despre viata si reusitele lui Abraham Lincoln. Insa, vreau sa spun cateva cuvinte si despre film.

Filmul descrie una din cele mai tulburatoare perioade ale SUA: Razboiul Civil. Lincoln este cel ce va conduce Nordul spre o victorie rasunatoare impotriva Sudului. Totodata, el este cel care a abolit sclavia si a desavarsit unitatea statelor (atunci) confederate americane.

Inspiratia filmului o reprezinta romanul biografic al autoarei Doris Kearns Goodwin "Rivalii: geniul politic a lui Abraham Lincoln". Deoarece romanul a fost mult prea stufos, filmul a fost mult mai concentrat. Regizorul, cine altul decat Steven Spielberg a reusit sa redea intocmai atmosfera epocii, prin folosirea unor culori specifice erei: tonuri de gri si sepia.

Mai mult decat atat, ce mi-a placut mie foarte mult, a fost ca Spielberg doreşte să-l surprindă pe Lincoln ca om al deciziilor ce au dus la scrierea istoriei, dar şi să reliefeze abilităţile sale politice incontestabile, tactul desăvârşit şi circumstanţele politice care l-au făcut să străbată cu succes o perioadă greu încercată.



Filmul are si un puternic substrat politic. Daca vedeti filmul, veti intelege despre ce vorbesc. Merita? Desigur, ii dau 5 stele.


marți, 19 februarie 2013

The Great Dictator

Pornind de la celebrul discurs a lui Charlie Chaplin din filmul The Great Dictator, am hotarat sa scriu o mica recenzie a acestui film.

The Great Dictator, sau mai pe romaneste Dictatorul, este poate unul din cele mai reusite filme ale lui Charlie Chaplin. Lansat in 1940, in plin razboi mondial, filmul este o satira la adresa lui Adolf Hitler si a nazismului. Filmul si-a dobandit faima prin faptul ca este primul talkie a lui Chaplin.

Nu am sa insist foarte mult pe subiectul in sine. Acest film trebuie vazut cap-coada, cu mintea limpede. Mai mult decat atat, trebuie sa intelegi substratul socio-politic al vremii. Chaplin interpreteaza un dublu rol: cel al unui barbier si cel al conducatorului Tomaniei (Germania), Adenoid Hynkel (o satira clara la adresa lui Hitler).

Pana si numele aghiotantilor sai sunt reminiscente de personalitati celebre ale celui de-al doilea razboi mondial: Garbitch ( ref. la Goebbles), feldmaresalul Herring (modelat dupa comandantul flotei nemtesti, Luftwaffe, Hermann Goerring), Benzino Napaloni ( numele reprezinta un joc de cuvinte intre Napalm si Benzina, ce duce cu gandul la Benito Mussolini).

De mentionat ar fi cateva scene cheie din film, care au ramas in istoria cinematografiei, ca fiind cele mai faimoase.

1. Celebrul discurs a lui Hynkel. Aceasta scena reprezinta o adevarata satira la adresa discursurilor pe care le facea liderul nazist. Se spune ca Chaplin a studiat foarte mult stilul oratoric al acestuia.


2. Scena din Barber Shop. De data aceasta, in rolul barbierului, il vedem pe Chaplin cum barbeireste un client pe ritmurile Dansului Maghiar nr.5, a lui Johannes Brahms.

3. Dansul lui Adenoid Hynkel. Aceasta este probabil cea mai reprezentativa scena din film, alaturi de cea a discursului, in care il vedem pe Hynkel dansand cu un balon in forma globului pamantesc, pe muzica lui Wagner.


Filmul se termină cu scena în care bărbierul, fiind confundat cu dictatorul, se adresează unei mari audiențe și prin radio întregii națiuni, înainte de invadarea statului Osterlich de către TomaniaChaplin își axează discursul pe explicarea motivelor care necesită încetarea ostilităților. Discursul controversat al lui Chaplin ar fi putut contribui la încetarea războiului, dacă statele beligerante l-ar fi luat în serios.

E un film superb de arta, ce nu trebuie ratat!

sâmbătă, 16 februarie 2013

Sonete scoase de la naftalina



Iubite,ia-mi iubirile,pe toate,
Bogat vei fi tu oare de le vei avea?
Poate iubirea mea nu o crezi iubire
Dar este a ta de când o ştii.

De dragul meu,dacă îmi primeşti iubirea
Şi o risipeşti,nu te voi blestema.
Şi totuşi, te blestem,dacă îi vei lua sclipirea
Fără să ţi-o doreşti cu adevărat!

Iubit tâlhar,tu,hoţule de miresme,
Te iert când sărăcia mea o furi,
Iubirii-i ierţi fărădelegea uşor,
Mai greu fărădelegile să le înduri.

O, desfrânat, ce schimbi răul în bine,
Imposibilul în posibil , noaptea în zi,
Nu-mi fi duşman,chiar de îmi eşti călău!