Sanctus, Simon Toyne

Aseară am terminat primul volum, Sanctus, din trilogia lui Simon Toyne. Inițial vroiam să scriu aseară recenzia, însă am fost atât de vrăjită de carte, încât nu mi-am putut aduna cuvintele. De la Codul lui daVinci nu m-a mai prins atât de tare un roman polițist cu tente religioase. 

Nu am să divulg foarte multe din roman, pentru că vă las pe voi să descoperiți lumea zguduită între sacru și profan. Sanctus este un roman foarte convingător care atrage cititorul în lumea sa, transformând incredibilul în credibil și posibil. Intriga romanului este dezvoltată la maxim și se desfășoară într-un ritm alert. O veche mănăstire, Citadela, ce datează înaintea nașterii creștinismului, ascunde Sacramentul, un secret pe care numai călugării privilegiați pot avea acces la el. Acest secret este protejat chiar de muntele în care se află mănăstirea, și de ordinul Sancti. Ei sunt dispuși să facă orice pentru ca lumea profană din exteriorul Citadelei să nu afle niciodată despre acest secret.

În momentul în care fratele Samuel, unul din călugării Sancti, escaladează muntele din jurul Citadelei, și stă în vârful acestuia cu brațele întinse în forma unei cruci, ca mai apoi să se arunce în gol, călugării sunt nevoiți să recurgă la orice metode de a reduce la tăcere pe cei care, cred ei, ar știi acest secret. Există o linie fină între bine și rău care se clatină. În acest thriller conspirativ, nimeni nu e ceea ce vrea să pară.

Ce este Sacramentul? De ce e ținut sub secret? Cine sunt acești călugări, care sunt în stare chiar să se ucidă unii pe alții, pentru a menține aura misterioasă? 

Răspunsurile la aceste întrebări le veți afla numai dacă veți citi cartea. :)