Paris, mon Amour

Dacă ar fi să aleg un oraș în care să îmi petrec restul zilelor, acela ar fi clar Parisul. Nu din vreun snobism, sau dintr-o idee clișeică preluată din vreun film, ci din momentele și clipele petrecute acolo. Mai mult decât atât, de câte ori am fost acolo, am avut un simț ciudat de apartenență.

Nu... mai degrabă de familiaritate. Era ceva ce îmi părea arhicunoscut, deși era un teren nou de explorat. Oriunde mergeam, simțeam că sunt ca acasă. Atât de puternic a fost acest sentiment, încât nu am mai avut nevoie de hartă pentru a mă deplasa.

Prima oară când am fost în Paris, a fost undeva prin 2008. Eram într-o excursie cu grup (știți voi, de genul în care trebuie să stai după toată lumea, mai ales când se fac poze) și a fost mai mult un maraton. Prin urmare, am decis în anul următor să merg singură. (Bine, nu chiar singură, cu prietena mea Gonzo - nu e imaginară, există :) ).

Bună decizie am luat. M-am bucurat de fiecare clipă, și de fiecare briză care a bătut. M-am simțit cu adevărat pariziancă: micul dejun ce consta într-un croissant cu unt, cafeaua espresso aburindă, autobuzul care ne lăsa în spatele Luvrului, șoferul simpatic care ne-a zis unde să coborâm, zâmbetele și rotocoalele de fum de pe stradă, și multe, multe altele.

Nu ma apuc să povestesc tot acum. Vor mai urma și alte posturi mai în detaliu, despre iubitul meu oraș, și despre minunatele lucruri pe care le puteți vizita. Parisul este un oraș superb în orice anotimp, sub influența oricărei vreme, îî redescoperi o altă față, și de fiecare dată te surprinde cât mai plăcut.

Vă las în compania unei superbe chansonette francaise, cântată  de Edith Piaf, privighetoare muzicii franceze. Sous le ciel de Paris ...