Despre hobiti, orci si alte creaturi

Probabil ca din titlu va dati seama ca am sa scriu despre cel mai recent film a lui Peter Jackson, The Hobbit. Desi nu am fost fana a genului fantasy, recent mi-am luat inima in dinti si am zis sa-i dau o sansa. Inainte de a merge la cinema, m-am pregatit (oarecum) si m-am uitat la trilogia Lord of the Rings. 

12 ore mai tarziu, mi-am dat seama ca nu e chiar atat de plictisitor pe cat mi se parea. Ba mai mult, anumite aspecte din film mi-au atras atentia si am realizat ca sunt foarte actuale. Trilogia Lord of the Rings are tot ce ii trebuie: muzica superba, o distributie de exceptie, efecte speciale care te lasa gura-casca si evident firul narativ, care nu te lasa sa te plictisesti o clipa. 

Evident, dupa ce le-am vizionat, am avut asteptari mari de la the Hobbit. Din pacate nu am citit cartile, sa le pot compara cu cartile, dar overall, eu zic ca a fost un film foarte bine pus la punct. Desi foarte multi critici au fost sceptici cu privire la transpunerea unui scurt roman intr-o trilogie, zic eu ca Jackson si-a facut treaba onorabil. 

Cu ce ne intalnim in prequel-ul trilogiei Inelelor? Sa vedem:

- calatoria initiatica a lui Bilbo Baggins, un hobbit din Comitat. Ca orice erou, la inceput de drum e rezervat si parca nu vrea sa iasa din bula lui de protectie. In cele din urma, castiga si increderea celorlalti membri. Implicit, faptele lui eroice ii confirma si lui Gandalf ca a facut alegerea potrivita. 

- mai avem si cei 12 dwarves, condusi de Thorin, care isi doresc sa-si recastige teritoriul patriarhal, care se afla sub aripa mai mult decat protectoare a dragonului Smaug. 

-il mai avem si pe Gandalf the Grey, vrajitorul care le sare eroilor in ajutor, nu ii lasa la greu si le indruma calea cu sfaturi intelepte. 

-in cele din urma, cum l-am putea pe Gollum/Smeagol? My preciousss a devenit deja o replica arhicunoscuta. In The Hobbit, i-am descoperit o alta latura. Desigur, e schizofrenic, bipolar si trece de la o stare la alta extrem de repede, dar in unele momente e demn de mila, iar in altele e pur si simplu mai mult decat enervant, pana la sfarsitul filmului, chiar ajungi sa iti para rau de el. 

De ce? Pentru ca el este dovada dezumanzarii si umilirii in fata puterii absolute. Una din scenele mele preferate din film e momentul cand Bilbo e fata in fata cu el. Mai mult nu zic, ca e spoiler. 

In afara de personajele mentionate, filmul ofera o mare varietate de emotii: de la scene care iti taie rasuflarea prin puternicul impact vizual, pana la scene in care umorul iese la iveala, sau chiar momente in care personajele se afla in conflict cu ele insele. Vizual? Mindbowing!

Ce mi-ar fi placut sa mai fie in film:

- Legolas . In trilogia Inelelor a fost personajul meu preferat. Sure, he's captain obvious, dar are si el la randul lui parte de o aventura extraordinara. 

- Aragorn. Desi Thorin a fost mult peste asteptarile mele ( badass rau de tot), parca imi doream sa apara si Aragorn. 

- Gimli - el si Legolas au fost sarea si piperul trilogiei. Sper doar sa apara macar in urmatoarele doua parti ale trilogiei The hobbit.

Trebuie sa recunosc, mi-a placut enorm de mult filmul. Atat de mult, incat la sfarsitul lui, am crezut ca se da pauza... epic fail! Pana la partea a doua, care va fi released in decembrie anul viitor, am timp sa ma pun la punct cu cartile.

Lectura de vacanta

De cand ma stiu, in vacanta de iarna citeam cate ceva. Fie ca era vorba de Fram, ursul polar (care fie vorba intre noi, nu e cea mai vesela lectura), Singur pe lume sau Cuore, inima de copil (carti triste? neeeah...deloooc), intotdeauna imi placea sa citesc carti iarna.

De ce? Pur si simplu imi placea (si inca imi place) sa ma fac covrig pe canapea sau in fotoliu, cu o patura peste mine, daca se poate si cu o cana de ciocolata fierbinte si sa ma arunc in filele cartii. Suna cliseic, stiu, dar asta e, I don't care... Imi place iarna, doar din acest considerent.

dupa-amiaza perfecta de iarna

sau asa...

In consecinta, m-am hotarat sa imi fac o lista de lecturi pe mini-vacanta asta de iarna. Intre 2 sarmale si 1 o felie de tort parca merge un roman politist, sau o poveste mai siropoasa de dragoste... sau, de ce nu chiar o biografie scrisa in stil beletristic.

Cam urmatoarele ar fi "lecturi obligatorii":

-  Cheia, de Simon Toyne ( am inceput-o, am citit vreo 50 de pagini, dar lipsa de timp nu prea mi-a permis sa o termin);
-  Barbati care urasc femeile, de Stieg Larsson (sau mai pe romaneste, The Girl With the Dragon Tattoo. Vreau sa citesc romanul, sa pot vedea filmul Nu de alta, dar sa fac comparatie);
- Magicianul, de John  Fowles (din nou, inceputa - neterminata - acelasi motiv);
- Curtezana, de Collette (vazut mai demult filmul, placut, decis sa citesc si romanul);
- Incredibly Close and Extremely Loud, de Jonathan Safran Foer ( Mi-a placut Everything is Illuminated... pot doar presupune ca si asta e cel putin la fel de buna).

Probabil ca ar mai fi niste titluri, insa nu imi vin in minte. Pana acum, daca reusesc sa le termin, si sa nu dea Apocalipsa peste noi ( revin eu cu un post despre chestia asta), zic eu, ca inchei anul destul de bine.

Paris, mon Amour

Dacă ar fi să aleg un oraș în care să îmi petrec restul zilelor, acela ar fi clar Parisul. Nu din vreun snobism, sau dintr-o idee clișeică preluată din vreun film, ci din momentele și clipele petrecute acolo. Mai mult decât atât, de câte ori am fost acolo, am avut un simț ciudat de apartenență.

Nu... mai degrabă de familiaritate. Era ceva ce îmi părea arhicunoscut, deși era un teren nou de explorat. Oriunde mergeam, simțeam că sunt ca acasă. Atât de puternic a fost acest sentiment, încât nu am mai avut nevoie de hartă pentru a mă deplasa.

Prima oară când am fost în Paris, a fost undeva prin 2008. Eram într-o excursie cu grup (știți voi, de genul în care trebuie să stai după toată lumea, mai ales când se fac poze) și a fost mai mult un maraton. Prin urmare, am decis în anul următor să merg singură. (Bine, nu chiar singură, cu prietena mea Gonzo - nu e imaginară, există :) ).

Bună decizie am luat. M-am bucurat de fiecare clipă, și de fiecare briză care a bătut. M-am simțit cu adevărat pariziancă: micul dejun ce consta într-un croissant cu unt, cafeaua espresso aburindă, autobuzul care ne lăsa în spatele Luvrului, șoferul simpatic care ne-a zis unde să coborâm, zâmbetele și rotocoalele de fum de pe stradă, și multe, multe altele.

Nu ma apuc să povestesc tot acum. Vor mai urma și alte posturi mai în detaliu, despre iubitul meu oraș, și despre minunatele lucruri pe care le puteți vizita. Parisul este un oraș superb în orice anotimp, sub influența oricărei vreme, îî redescoperi o altă față, și de fiecare dată te surprinde cât mai plăcut.

Vă las în compania unei superbe chansonette francaise, cântată  de Edith Piaf, privighetoare muzicii franceze. Sous le ciel de Paris ...

Leapșă cu cărți

Șiiii pentru că e la modă o leapșă, hop și eu. Asta am "furat-o" de pe Gugăl. Asta așa, până neuronii mei creți vor veni cu o idee mai bună de postare. Meanwhile...

Ce autor apare mai des în bibliotecă?

Sunt foarte mulți autori care își au reședința la mine în bibliotecă. Aș zice Alexandre Dumas, Herman Hesse...

Din ce carte ai mai multe exemplare?

Cei trei mușchetari (engleză, franceză, română) :D

De ce personaj de ficţiune ai fost îndrăgostit în secret?

Hmm...grea întrebare. Probabil Ștefan Gheorghidiu (Ultima noapte de dragoste)

Ce carte ai citit cel mai des?

The Picture of Dorian Gray - de vreo 5 ori am citit-o 

Care era cartea ta preferată la 10 ani?

De fapt au fost mai multe: Singur pe lume - Hector Malot, Fram - Cezar Petrescu, White Fang - Jack London

Care a fost cea mai proastă carte citită anul trecut?

Cu ce să încep?  Seria Twilight (citită din curiozitate), American Psycho (just...eww... no)

Care a fost cea mai bună carte citită anul trecut?

Again, sunt mai multe. Everything is Illuminated - Jonathan Safran Foer, The Human Stain - Phillip Roth, The Prestige - Christopher Priest

Ce carte ţi-ar plăcea să vezi ecranizată?

Sanctus, cu siguranță. Ah, și Portretul lui Dorian Gray.

Descrie visul cel mai straniu în care să fie inclus un scriitor, o carte sau un personaj literar?

Eh? :)) Habar n-am... poate să stau de vorbă într-o cafenea cu Thomas Keneally, Eric Emmanuel Schmitt, Oscar Wilde șii probabil Herman Hesse. 

Care este cartea cea mai puţin cultă pe care ai citit-o ca adult?

Cea mai puțin cultă.... poate traducerea în română a romanului Requiem for a Dream.

Care e cartea cea mai dificilă pe care ai citit-o?

Vroiam să spun Anna Karennina, dar mi-am adus aminte de Mizerabilii. Le consider puțin dificile din cauza volumului. Otherwise, sunt must-read books.

Preferi autorii francezi sau ruşi?

Pot ambii? Pot? :D

Shakespeare, Milton sau Chaucer?

Always Shakesperare

Ce te deranjează cel mai mult în activitatea de a citi?

Zgomotul de afară

Care este romanul tău favorit?

Sunt prea multe!

Povestiri scurte, schiţe?

Povestiri scurte. Recent am citit un volum de povestiri scurte de Jose Luis Borges, Aleph.

Non- ficţiune?

Cărți de istorie, artă, cultură generală mostly.

Ce scriitor este supraevaluat?

Chiar trebuie să o mai menționez? Stephenie Meyer, evident.

Ce carte ţi-ai lua pe o insulă pustie?

Război și pace, Lev Tolstoi. Nu de alta, dar probabil o să le ia ceva timp să mă culeagă de pe o insulă din mijlocul Atlanticului. 

Şi acum…ce citeşti?

Cheia - Simon Toyne

Bărbați care urăsc femeile (The Girl With the Dragon Tattoo) - Stieg Larson

Sanctus, Simon Toyne

Aseară am terminat primul volum, Sanctus, din trilogia lui Simon Toyne. Inițial vroiam să scriu aseară recenzia, însă am fost atât de vrăjită de carte, încât nu mi-am putut aduna cuvintele. De la Codul lui daVinci nu m-a mai prins atât de tare un roman polițist cu tente religioase. 

Nu am să divulg foarte multe din roman, pentru că vă las pe voi să descoperiți lumea zguduită între sacru și profan. Sanctus este un roman foarte convingător care atrage cititorul în lumea sa, transformând incredibilul în credibil și posibil. Intriga romanului este dezvoltată la maxim și se desfășoară într-un ritm alert. O veche mănăstire, Citadela, ce datează înaintea nașterii creștinismului, ascunde Sacramentul, un secret pe care numai călugării privilegiați pot avea acces la el. Acest secret este protejat chiar de muntele în care se află mănăstirea, și de ordinul Sancti. Ei sunt dispuși să facă orice pentru ca lumea profană din exteriorul Citadelei să nu afle niciodată despre acest secret.

În momentul în care fratele Samuel, unul din călugării Sancti, escaladează muntele din jurul Citadelei, și stă în vârful acestuia cu brațele întinse în forma unei cruci, ca mai apoi să se arunce în gol, călugării sunt nevoiți să recurgă la orice metode de a reduce la tăcere pe cei care, cred ei, ar știi acest secret. Există o linie fină între bine și rău care se clatină. În acest thriller conspirativ, nimeni nu e ceea ce vrea să pară.

Ce este Sacramentul? De ce e ținut sub secret? Cine sunt acești călugări, care sunt în stare chiar să se ucidă unii pe alții, pentru a menține aura misterioasă? 

Răspunsurile la aceste întrebări le veți afla numai dacă veți citi cartea. :)

Lansare Carte, Simon Toyne

Miercuri, 21.11, am avut ocazia sa particip la o lansare de carte unica. Oana Kovacs, alaturi de Editura All, au organizat la Starbucks lansarea celui de-al doilea volum al autorului britanic Simon Toyne, Cheia.

In primul rand, vreau sa o felicit pe Oana pentru eveniment, si pentru calitatile ei organizatorice :). In al doilea rand, trebuie sa recunosc, ca pana nu am citit pe blogul ei despre primul volum din trilogie, Sanctus, nu auzisem de autor. In cadrul video-conferintei, autorul mi-a starnit curiozitatea in ceea ce priveste tema si subiectul cartilor.

In consecinta, primul lucru pe care l-am facut dupa eveniment, a fost sa trag o fuga la Diverta, si sa-mi cumpar cartea. Asta dupa ce am primit al doilea volum de la Oana.

Cum am ajuns acasa, am inceput sa o citesc, si nu am putut sa o las jos. Sunt aproape la jumatate. Nu mai zic nimic despre carte, pentru ca am sa detaliez intr-un post viitor.

Oana, inca o data felicitari pentru eveniment! Sper ca a iesit asa cum ai vrut tu :)!

Mai exista bunele maniere?

Cum in ultima vreme circul foarte mult cu transportul in comun, am observat anumite trasaturi, sa le spunem, care tin de buna crestere si de bunul simt civic si personal.

Situatia 1. Vine tramvaiul/troleibuzul/autobuzul in statie. Ce facem? Asteptam frumos sa coboare toata lumea si apoi urcam? Neah, ar fi prea usor. De ce sa nu ne inghesuim ca niste ovine, ca poate poate pleaca mijlocul de transport si ne lasa cu ochii in soare.

Situatia 2. Suntem deja in tramvai si trebuie sa compostam biletul sau sa validam abonamentul. Din nou, inghesuiala la validare de catre persoanele mai in etate este la rang de virtute. Mai nou, am observat metoda posetei. Cum lenea este mare, nu se mai scoate abonamentul din poseta. Ci dimpotriva, se ridica poseta si se valideaza cu tot cu ea. Cool, nu?

Situatia 3. Mare inghesuiala, mon cher. Toata lumea sta ca sardinele. Daaar, doamnele in varsta insista sa fie lasate sa stea jos. Daca abia este loc cat sa ajungi sa compostezi biletul, cum pot aceste doamne sa emita pretentii de buna crestere. Evident, adauga celebra fraza : Tinerii din ziua de azi nu au deloc bun simt.

Sa-mi fie cu iertare, dar nici persoanele in varsta nu au un foarte dezvoltat simt civic. De bun simt nici nu mai vorbesc. Deci, ce e de facut? Probabil ne vom adapta si vom deveni toti niste vite, care se vor impinge, vor vorbi colorat si nu vor mai avea nicio urma de umanitate.

The future is not that bright....