Cum in ultima vreme circul foarte mult cu transportul in comun, am observat anumite trasaturi, sa le spunem, care tin de buna crestere si de bunul simt civic si personal.
Situatia 1. Vine tramvaiul/troleibuzul/autobuzul in statie. Ce facem? Asteptam frumos sa coboare toata lumea si apoi urcam? Neah, ar fi prea usor. De ce sa nu ne inghesuim ca niste ovine, ca poate poate pleaca mijlocul de transport si ne lasa cu ochii in soare.
Situatia 2. Suntem deja in tramvai si trebuie sa compostam biletul sau sa validam abonamentul. Din nou, inghesuiala la validare de catre persoanele mai in etate este la rang de virtute. Mai nou, am observat metoda posetei. Cum lenea este mare, nu se mai scoate abonamentul din poseta. Ci dimpotriva, se ridica poseta si se valideaza cu tot cu ea. Cool, nu?
Situatia 3. Mare inghesuiala, mon cher. Toata lumea sta ca sardinele. Daaar, doamnele in varsta insista sa fie lasate sa stea jos. Daca abia este loc cat sa ajungi sa compostezi biletul, cum pot aceste doamne sa emita pretentii de buna crestere. Evident, adauga celebra fraza : Tinerii din ziua de azi nu au deloc bun simt.
Sa-mi fie cu iertare, dar nici persoanele in varsta nu au un foarte dezvoltat simt civic. De bun simt nici nu mai vorbesc. Deci, ce e de facut? Probabil ne vom adapta si vom deveni toti niste vite, care se vor impinge, vor vorbi colorat si nu vor mai avea nicio urma de umanitate.
Se știe că dansul este una dintre cele mai vechi reprezentări ale sufletului și ale sentimentelor umane. Când a apărut Dansul? Nu se știe foarte exact. Fiind o activitate spontană, aproape universală și strâns legată de numeroase aspecte ale culturii, este posibil ca dansul să se fi dezvoltat odată cu specia umană.
Mai mult decât atât, dansul a apărut înaintea muzicii, ca o reprezentare animată, inteligentă a performanțelor în arta vânătorii și a luptei în primele triburi de oameni primitivi. În consecință, se poate vorbi de caracterul ritualic al dansului, de artă sau de divertisment.
Prin dans, prin limbajul trupului, se spune o poveste, servește în scopuri religioase, este liant social, sau pur și simplu o activitate plăcută. Prin dans, Omul își dezvăluie emoțiile, stările sufletești și ideile lăuntrice. Dansul este cea mai pură expresie a sufletului uman.
Un alt ingredient care se află în strânsă legătură cu dansul, este muzica. Fără ea, dansul nu ar fi posibil. De la ritmuri tribale, până la armonii sofisticate, muzica reprezintă oglinda lumii. Atât dansul, cât și muzica pot exprima tot. De ce? Pentru ca ambele au puterea să abstractizeze aspecte ale vieții umane: nașterea, moartea, fericirea, tristețea, pasiunea, gelozia, iubirea, despărțirea, vântul, libertatea, chiar și nimicul.
Dansul și muzica, prin caracterul lor ancestral, sunt arme mult mai puternice decât cuvântul rostit. De cele mai multe ori, un gest realizat prin dans, este echivalentul a 1000 de cuvinte. Cineva spunea odată că a învăța să mergi te eliberează. A învăța să dansezi însă, îți dă cea mai mare libertate de a (te) exprima cine ești cu întregul corp. Muzica și dansul sunt acele manete care permit Omului să ia parte la controlul cosmic asupra lumii sale și a celei ce îl înconjoară.
I admit, m-a prins rau de tot febra James Bond. Recent, mi-am comandat toata colectia de povestiri si romane James Bond. Primul volum nu m-a impresionat in mod deosebit. In schimb, Casino Royale, cum s-ar zice in engleza blew me away. Acum inteleg de ce filmul a fost asa un mare succes.
În Casino Royale am ajuns să cunosc adevărata față a spionului. De fapt, cine este el cu adevărat? Ian Fleming îl descrie ca un tip viril, căruia îi place să trăiască viața la cote maxime, să fie înconjurat de femei frumoase și băuturi rafinate. Sub aceasta mască de playboy și om de acțiune, sunt mult mai multe lucruri pe care cititorul le descoperă despre el.
Spre exemplu: cine și-ar fi închipuit că James Bond poate iubi atât de înfocat, încât este dispus să renunțe la meseria care l-a consacrat. În această carte îl regăsim pe Bond in ipostaze unice: abia acum învață să-și stăpânească furia, confuzia, panica. Toate aceste elemente sunt esențiale pentru dezvoltarea sa ca personaj și persoană. În ultimă instanță, toate aceste ingrediente sunt cele care îl fac pe Bond așa cum este el, cunoscut de toți: implacabil, nepăsător, asasin desăvârsit. Într-un cuvânt: agentul perfect 00.
Fără să dezvălui prea multe, pot spune că James Bond trece de la o stare la alta. În fond, acest roman poate fi considerat un fel de roman inițiatic pentru el. Umanitatea lui James Bond este cea care îl ridică și care îl coboară, numai spre a renaște.
Cu acest roman, Ian Fleming m-a cucerit și sunt hotărâtă să citesc toată seria.
Am să închei cu un citat care mi-a plăcut foarte mult.
“Surround yourself with human beings, my dear James. They are easier to fight for than principles.”
Desi nu am fost niciodata mare fana James Bond, in ultima vreme m-a cam prins. Stiu de filmele vechi, in care Sean Connery, Roger Moore, Timothy Dalton si Pierce Brosnan l-au interpretat pe cel mai celebru spion britanic.
Recent, l-am (re)descoperit pe Daniel Craig, iar cand imi place un actor foarte mult, incep sa ii vad toate filmele. Asa am patit si cu Christian Bale, Hugh Jackman, Ryan Gosling si multi altii. I digress.
Vazand ultimele doua filme din seria James Bond (Quantum of Solace si Casino Royale) am zis sa dau o sansa si cartilor. Stiam ca urmeaza si al treilea (de fapt, al 23-lea) si am fost foarte curioasa sa il vad.
Filmul nu m-a dezamagit o clipa. Din punctul meu de vedere, Daniel Craig este un James Bond autentic si portretizat asa cum Ian Fleming a vrut.
Ceea ce producatorii si regizorul au promis in trailer au si realizat. Este un film de actiune, care te tine cu sufletul la gura in fiecare minut. As merger pana intr-acolo sa spun ca e realizat the old fashioned way, cu un raufacator si un agent al binelui, gata sa echilibreze situatia.
Alte motive pentru care impatimitii genului ar trebui sa vada acest film:
- Daniel Craig se potriveste de minune rolului;
- Javier Bardem joaca neasteptat de bine rolul bad guy-ului;
- Ralph Fiennes este replacementul cel mai potrivit pentru Judi Dench;
- lipsa gadget-urilor ultra-tehnologizata este privita cu umor insasi de protagonisti;
- faimoasele Bond-Girls sunt nelipsite si de acesta data;
- peisajele si locurile in care actiunea se desfasoara taie respiratia.
La multi ani francizei James Bond si la cat mai multe filme pe viitor.
PS. Se zvoneste ca Daniel Craig a mai semnat contract pentru inca doua filme din serie. Not bad!
6 oameni, 1 sansa de a schimba ceva in viata lor. Pe langa acestea, se mai adauga dramele fiecarui personaj atent conturate si imbinate asemeni unui goblen. Spectacolul The Full Monty, in regia maestrului coregraf Razvan Mazilu, are toate ingredientele necesare unui spectacol savuros si plin de viata.
Publicul Teatrului National din Timisoara a avut ocazia duminica seara sa urmareasca acest spectacol. Trebuie sa recunosc ca am avut asteptari mari, in special pentru ca vazusem si filmul care mi-a placut enorm de mult.
O recenzie propriu-zisa a spectacolulu ar fi useless. Va indemn (daca sunteti din Timisoara) sa mergeti sa vedeti acest spectacol. Nu va va dezamagi!
E un spectacol minunat, in care actorii au depus un efort extraordinar (s-a vazut din placerea cu care au conturat personajele), cu decoruri minunate si replici memorabile.
Alaturi de orchestra live, condusa de David Crescenzi, actorii (Richard Balint, Ion Rizea, Victor Manovici, Colin Buzoianu, Cristian Rudic, Laura Avarvari, Matei Chioariu, Victor Yila) au reusit sa aduca pe scena Teatrului o mica parte din atmosferea spectacolelor de Broadway.
Nici nu am simtit cand au trecut cele 2 ore si jumatate. Am ras, am plans si m-am bucurat alaturi de protagonisti si de public. Un mare multumesc maestrului Razvan Mazilu, care in afara de cunostintele vaste in ale dansului, a dovedit ca poate fi si un regizor de mare exceptie.
Spectacolul poate fi vizionat si la Bucuresti, in data de 13 noiembrie, la Teatrul Odeon. Daca v-a placut filmul, cu siguranta musicalul nu va va dezamagi!
Dand o raita la televizor, prin cele nspe canale, mi-am dat seama ca nu prea ai la ce sa te uiti sambata dupa-masa. In consecinta, se ia una bucata laptop, se acceseaza internetul, se descarca filme, se aseaza comfortabil pe canapea cu popcorn in brate a:). Weekendul asta am decis sa aleg filme care sa ma binedispuna. So, am ales musical-uri. Muzica buna, coregrafii extraordinare, si replici amuzante. In fond, nu trebuie prea multi neuroni pentru un asemenea gen. They are feel good movies.
Burlesque
E un musical electrizant in timpul căruia nu mi-am putut stăpâni picioarele să nu bată ritmul și să nu zâmbesc de încântare. Este o piatră de hotar pentru divertismentul live, un film plin de strălucire și care dă o nouă imagine filmului de divertisment.
Alături de Ali (Christina Aguilera), filmul te duce direct în lumea cabaretului. Pe măsură ce steaua lui Ali strălucește din ce în ce mai tare, clubul Burlesque condus de Tess (Cher) își atinge scopul inițial: de a încânta, a fascina și a împlini visuri. Overall, e un film plăcut, just right pentru sâmbătă seara.
Fantoma de la Operă Acest muzical a pornit de la romanul lui Gaston Leroux. Transpunerea lui Andrew Lloyd Webber într-un musical a depăsit orice așteptări. E grandios, muzica absolut superbă, iar actorii au dat tot ce au avut mai bun. Despre ce e vorba? Un el și o ea, însă cu un destin mai aparte.
Vocea lui o cheamă pe sensibila Christine Daae (Emily Rossum) susținându-i talentul din cele mai intunecoase colțuri ale Operei. Doar profesoara ei de balet (Miranda Richardson) știe ca misteriosul Înger al Muzicii este Fantoma (Gerard Butler), un geniu muzical desfigurat, care bântuie prin catacombele Operei din Paris. Pasiuni înflăcărate, gelozii cumplite și iubiri obsesive. Acestea sunt cuvintele cheie ale acestui super muzical.
Chicago
1929 in orașul Chicago. Crimă, pasiune, celebritate, sex și jazz. Roxie Hart ( Renee Zellweger) este hotărâtă să-și schimbe viața. Visul ei este să devină o mare vedetă de cabaret. Roxie va fi într-adevăr celebră, însă nu datorită velităților sale muzicale.
Ea se trezește în închisoare alături de idolul său, Velma (Catherine Zeta-Jones). Între zidurile închisorii, Roxie îl cunoaște pe faimosul avocat Billy Flynn (Richard Gere), care este de acord să o apere în schimbul unei sume modeste de bani. Intrigi, răsturnări de situație și prietenii neașteptate caracterizeaza filmul.
Singing in the Rain
Acest film este deja un clasic al muzicalurilor, alături de West Side Story și The Sound of Music. Anul în care se desfășoară acțiunea e 1927, momentul când se lumea filmului are în final voce. Multe din vedetele filmului mut vor fi detronate, printre care și Don Lockwood (Gene Kelly).
Când ultimul său e transformat în muzical, vocea Linei și e adusă o debutantă Kathy Selden. Pe parcursul filmărilor între cei doi, Don și Kathy se infiripă o frumoasă poveste de dragoste.
Bineînteles că ar mai fi muzicaluri care merită văzute:
- Rent
-Cats
- Sweeney Todd: Demon Barber from Fleet Street
-Moulin Rouge
-Jesus Christ Superstar
-The Producers
- My Fair Lady
- Les Miserables.
Personal, mie toate mi se par reușite și merită văzute.
Cine nu visat sa devina obiectul admiratiei si sa fie in centrul atentiei? Prin cartea sa, Pe cand eram o opera de arta, Eric Emmanuel Schmitt reuseste sa transpuna cititorul in gandurile unui om obisnuit care devine o adevarata opera de arta.
Aceasta este promisiunea pe care un reputat si excentric sculptor i-o face unui om care este in pragul sinuciderii. Acest Binefacator, mereu dornic sa scandalizeze, ii propune unui om disperat, care simte ca nu mai are ce sa piarda o noua existenta, mai putin anosta. Acesta nu are nimic de pierdut in afara de libertatea sa.
Cu noua sa identitate de statuie vie, Adam bis devine mai celebru decat insasi Gioconda. Lucrurile incep sa se schimbe in momentul in care Adam bis constientizeaza statutul sau de Golem. Omul dinauntrul statuii se razvrateste. In consecinta, creatia incearca sa fuga de creator si sa isi reia viata de Om.
Dragostea il impinge sa-si regaseasca umanitatea si sa-si redobandeasca libertatea pierduta.
Va reusi el sa cunoasca fericirea absoluta intr-o lume care este stapanita de narcisism, de un cult absurd al simulacrelor si a pastrarii aparentelor, si de puterea zdrobitoare a imaginii?
Multi critici literari au comparat acest roman cu celebrul Faust, de Goethe. E o carte care intriga, socheaza si atrage prin acest subiect.
